Premierul Marcel Ciolacu: România face pasul decisiv spre independenţa sa energetică! 

sursă foto: guvern

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în cadrul evenimentului de la Palatul Victoria organizat cu prilejul anunţului companiilor OMV Petrom şi Romgaz de a dezvolta Neptun Deep, că România face pasul decisiv spre independenţa sa energetică! Gazul din Marea Neagră este chiar combustibilul care ne va duce către realizarea acestui obiectiv strategic. Şeful Executivului a mai spus că este esenţial ca lucrările de extracţie la zăcământul din Marea Neagră să înceapă cât mai curând.

„Suntem astăzi martorii momentului în care România face pasul decisiv spre independenţa sa energetică! Gazul din Marea Neagră este chiar combustibilul care ne va duce către realizarea acestui obiectiv strategic. Milioane de familii şi sute de mii de firme româneşti aşteaptă asta de atâta vreme. Este momentul să punem această resursă la baza devoltării noastre economice, în şcoli, spitale, ferme şi fabrici, în folosul concret al românilor”, a spus Ciolacu, citat de news.ro.

„Am spus stimaţi invitaţi, dar sună mai corect Stimată echipă! Pentru că astăzi marcăm, în fapt, o realizare a muncii în echipă între stat şi mediul privat. Fără această colaborare care, la un moment dat, părea imposibilă, astăzi n-ar fi existat proiectul Neptun Deep, de extracţie a gazelor din Marea Neagră. Consilii locale, ministere, Parlament, companii private şi de stat, agenţii şi autorităţi publice, fiecare a depus un efort care a contat. Le mulţumesc tuturor şi vă spun că acesta este modelul de lucru de care are nevoie România”, a completat el.

Premierul a menţionat că „au fost probleme complexe de rezolvat, în special pentru cele două companii implicate – OMV Petrom si Romgaz”.

„Am urmărit constant progresul înregistrat de acest proiect strategic pentru România şi pot spune că eforturile făcute cei doi parteneri sunt impresionante. Am convingerea că, după anunţul deciziei de investiţii, operaţiunile vor fi coordonate la fel de bine pentru a se putea derula cu cea mai mare viteză. Când eram adolescent, în anii 80, România era recunoscută internaţional drept un performer în energie. Astăzi, transmitem întregii lumi, în cel mai demn şi puternic mod, că vrem şi putem să continuăm moştenirea istoriei noastre energetice. Iată, când este vorba despre mize naţionale majore, România reuşeşte să-şi adune energiile şi să facă saltul economic care o va duce la un alt nivel în Europa! Acolo unde românii merită din plin să fie! Avem experienţa şi expertiza pentru a deveni cel mai important producător al Uniunii Europene în privinţa gazelor naturale. Iar asta trebuie să fie o sursă reală şi continuă de mândrie naţională!”, a subliniat premierul. Marcel Ciolacu a arătat că mai există o semnificaţie importantă: „România trece de la vorbe la fapte! Si mă bucur ca asta se întâmplă acum, pentru că – am spus de la început – acest mandat este despre fapte concrete şi realizări economice”.

„Acest proiect va demonstra ca suntem capabili si pregatiti să ne controlăm propriul destin energetic, să ne stabilim propriul curs! Pe drept cuvânt, atenţia întregii lumi se va indrepta către noi si o spun ferm: suntem pregătiţi sa ne asumăm acest rol! Vom fi un furnizor pe termen lung, predictibil si substanţial de securitate energetică! Vom fi un pilon de stabilitate şi dezvoltare regională într-o realitate geopolitică nouă şi provocatoare! Ştiu că provocarile nu s-au oprit. Dimpotrivă, vor fi tot mai mari. Dar este esenţial ca lucrările de extracţie la zăcământul din Marea Neagră să înceapă cât mai curând. Vă asigur că vom face tot ce ţine de statul român pentru a susţine proiectul! Vom continua sa fim parteneri dedicaţi pentru că, doar aşa, contribuim în cel mai concret mod posibil la bunăstarea cetăţenilor ţării! Va multumesc şi vă asigur de tot sprijinul meu şi al Guvernului! Şi mă simt mândru să fac parte din acestă echipă! O echipă de Proiect Naţional al României!”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: