Alexandru Petrescu, vicepreședinte PSD Sector 1, a criticat în termeni duri administrația Clotilde Armand, fiind de părere că, în ultimii ani, sectorul s-a degradat „accelerat și fără echivoc”. Invitat la „Puterea Știrilor”, social-democratul a spus că nu crede că mai e vreun locuitor al Sectorului 1 care să-și mai dorească încă patru ani cu Clotilde Armand primar, „cu excepția consilierilor ei, poate”. De asemenea, el a precizat că în acest moment nu se pune problema unei alianțe electorale PSD-PNL la alegerile locale, pentru că PSD are prima șansă la toate primăriile din București, însă nici nu a exclus categoric o astfel de posibilitate în viitor.
„În Sectorul 1, de câțiva ani suntem martorii unei degradări certe, accelerate și fără echivoc. La noi, criza administrativă a devenit cotidiană, sunt gunoaie, defrișări, efectiv este un mediu administrativ atât de degradat încât aproape că a resemnat oamenii și ne trezim cu toții în momentul în care peisajul imediat înconjurător a început să fie atât de iritant că ne punem mâinile în cap și ne întrebăm oare ce s-a întâmplat de doi-trei ani de când a venit Clotilde Armand primar.
Nu cred că mai e vreun locuitor al sectorului care își dorește încă un mandat pentru Clotilde Armand, cu excepția consilierilor ei, poate.
Angajamente nelivrate, promisiuni neîndeplinite, un lung șir de baliverne pe absolut unde poate pe social media, peste tot, pe orice fel de profil de rețele sociale. Absolut nimic. Doar scandal, plângeri penale, nimic construit piatră pe piatră. Este abominabil ce se întâmplă.
Să vă dau un exemplu, am avut un buget anul trecut din care a fost 6% execuție, adică din tot ce și-ai propus, doar 6% a ajuns să fie și contractat. Deci nici măcar un buget în sine nu este o soluție pentru a înainta cât de cât în ceea ce înseamnă refacerea efectivă de la bază a Sectorului 1. Pentru oricine va veni în acea poziție va fi o muncă de Sisif de reconstrucție.
Calitatea vieții oamenilor este foarte proastă în Sectorul 1. La nivel de primar doar se vorbește, se strigă, se promite, se angajează tot felul de proiecte care nu se întâmplă în realitate. Să vă dau un exemplu, țineți minte acum un an proiectul cu „energie de la soare”? Ați mai auzit ceva de atunci? Ați văzut vreun panou montat pe undeva? Ați văzut ceva întâmplându-se? V-am dat un singur exemplu și vă mă pot da. Mă pot întoarce acum o lună, acum cinci, acum doi ani și tot felul de astfel de exemple în care doar de dragul de a posta ceva și a mai lua niște like-uri, s-a zis ceva, după care s-a trecut la următoarea promisiune. Doar că nimeni nu trece și la livrarea promisiunii. Din perspectivă operațională, primăria și echipa doamnei Clotilde Armand nu există”, a declarat Alexandru Petrescu la „Puterea Știrilor”.
Întrebat dacă la nivelul conducerii PSD se ia în calcul o alianță electorală cu PNL, mai exact cu candidați comuni la alegerile locale, social-democratul a spus că, în opinia sa, „trebuie să ne facem propriul parcurs electoral și să mergem singuri la primărie.”
„PSD are prima șansă și la Capitală și la nivelul sectoarelor, inclusiv la Sectorul 1. Din punctul meu de vedere, eu cred că trebuie să ne facem propriul parcurs electoral și să mergem singuri la primărie. Mă refer la Sectorul 1, dar rămâne ca în ajunul alegerilor, dacă suntem parte dintr-o strategie mai largă, să luăm cea mai bună decizie la nivelul organizației”, a mai spus vicepreședintele PSD Sector 1.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News