Ministrul Energiei: România continuă să aibă printre cele mai mici preţuri la energie electrică şi gaze naturale din UE

Sebastian Burduja
Sursa foto:Sebastian Burduja/ Facebook

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă, vineri seară, că România este în continuare una dintre ţările cu cele mai mici preţuri la energie electrică şi gaze naturale din Uniunea Europeană. Burduja invocă, în acest sens, date ale Eurostat care arată că în primele trei luni ale acestui an, în România, preţul la gaz natural plătit de populaţie a fost al patrulea cel mai mic din UE, iar la electricitate al cincilea cel mai mic la nivelul statelor membre ale Uniunii.

”În primul trimestru al anului 2024, ţara noastră a avut al patrulea cel mai mic preţ la gaze naturale şi al cincilea la energie electrică. Suntem încrezători că această tendinţă va continua şi în trimestrul al doilea, datorită ajustării şi prelungirii schemei de plafonare a preţurilor până la 31 martie 2025. Deşi perioada caniculară a adus preţuri mai mari pe pieţele spot, acestea nu au avut un impact negativ asupra facturilor primite de gospodării”, scrie, vineri seară, pe Facebook, ministrul Energiei.

Potrivit  lui Burduja, datele primite pentru luna iunie de la principalii furnizori de energie electrică indică faptul că preţurile facturate au fost cu până la 14% mai mici decât plafonul stabilit, ”protejând astfel consumatorii şi bugetul de stat”.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: