Paris – Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a afirmat, sâmbătă, că sportivei Cătălina Axente, care a suferit un traumatism la coloana cervicală în optimile de finală ale categoriei 76 de kg de la JO 2024, i s-au făcut primele teste medicale şi că semnele motrice erau în parametri, nervii funcţionând.
„Se întâmplă în sportul nostru şi astfel de incidente. Am stat să mă asigur că nu este foarte grav. În primă fază nu are nicio fractură la coloană, i s-au făcut primele teste şi semnele motrice sunt OK. Nervii funcţionează. A plecat la spital pentru investigaţii, este toată echipa medicală de la COSR cu Cătălina, aşa că nu ne facem griji. Domnii doctori sunt acolo şi asistă la toate investigaţiile. Ea acuză o durere foarte mare în spate la omoplatul drept şi când respiră se propagă durerea în sus spre cervicală. Va fi bine, staţi liniştiţi, Cătălina este puternică şi va fi bine”, a declarat Pîrcălabu.
El a precizat că adversara româncei, americanca Kennedy Alexis Blades are şanse să ajungă în finală, Axente putând ajunge astfel în recalificări, dar nu se mai pune problema ca ea să concureze.
„Cu siguranţă americanca va ajunge în finală, din calculele noastre ştiam că o va învinge pe Cătălina. Ştiam că este o nucă foarte tare, dar bineînţeles că nu de maniera asta. Cred că o să ajungă în finală pentru că este foarte bună. Şi o trăgea în recalificări pe Cătălina, avea o şansă bună, dar asta este, în sportul nostru se întâmplă şi lucruri din acestea”, a spus Pîrcălabu.
Preşedintele FRL regretă faptul că luptătorii români nu u reuşit obţinerea unei medalii olimpice, aşa cum prevedea obiectivul federaţiei.
„Practic turneul de lupte s-a încheiat şi pentru Cătălina şi pentru ceilalţi luptători, din păcate, fără medalie pentru Federaţia Română de Lupte la aceste Jocuri Olimpice. Faptul că am avut cinci luptători calificaţi aici nu este un lucru uşor, sunt federaţii şi ţări cu bugete mult mai mari şi cu investiţii mult mai mari care nu au avut cinci luptători calificaţi, dar asta nu ne va absolvi de faptul că nu am avut o medalie. Noi am venit aici să obţinem minim o medalie, asta este. Vom merge acasă, vom analiza, vom vedea unde am greşit, unde trebuie să îmbunătăţim, unde trebuie să acţionăm. Şi cu siguranţă va veni soarele şi pentru luptele româneşti”, a adăugat Răzvan Pîrcălabu.
Luptătoarea Cătălina Axente, accidentată, sâmbătă, în optimile de finală ale categoriei 76 de kg, a suferit un traumatism la coloana cervicală şi a fost transportată la spital, a afirmat şeful colectivului medical al Team Romania, Dan Tănase.
„Are un traumatism la cervicală, dar îşi mişcă degetele, picioarele… Mergem la spital”, a declarat medicul Dan Tănase.
Axente a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce adversara ei, americanca Kennedy Alexis Blades, a aruncat-o pe spate, iar românca s-a lovit dur în zona cervicală.
Medicii i-au acordat primele îngrijiri pe saltea şi i-au imobilizat gâtul cu un guler. Sportiva română a fost conştientă, dar a părăsit sala pe targă şi în aplauzele publicului.
Luptătoarea română Cătălina Axente a fost învinsă de sportiva americană Kennedy Alexis Blades, sâmbătă, în optimile de finală ale categoriei 76 kg, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Cătălina Axente (28 ani), dublă medaliată cu bronz la Europene (2020, 2023), pierdut înainte de limită în faţa unei sportive de doar 20 de ani (0-11).
România a participat cu cinci luptători la JO 2024, dar niciunul nu a ajuns în lupta pentru medalii.
România a obţinut ultima sa medalie olimpică la lupte în 2016, la Rio, prin sportivul naturalizat de origine rusă Albert Saritov (cat. 97 kg, lupte libere).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News