VIDEO Trăilă, PNL: Este firesc să ne dorim să avem parteneri de dreapta. Este mult mai ușor să guvernezi

Cristina Trăilă

Este firesc să ne dorim să avem parteneri de dreapta. Este mult mai ușor să guvernezi cu oameni care gândesc ca tine, spune Cristina Trăilă, deputat PNL, despre posibilitatea formării unui guvern de dreapta după alegerile din acest an. Invitată luni în emisiunea Puterea Știrilor, Cristina Trăilă a declarat că atacurile social-democraților la adresa liberalilor vin pe fondul tensiunilor din PSD înainte de Congres.

„Era firesc să ieșim public și să-l apărăm, în primul rând, pe președintele Nicolae Ciucă. Cred că preocupările premierului trebuie să fie cu totul altele. Iar atacul la președintele Nicolae Ciucă este unul în mod evident artificial și rupt din context, știut fiind faptul că, evident, ca și candidat la prezidențiale, ai o campanie și e firesc să te prezinți cetățenilor României și să fii extrem de transparent într-o astfel de abordare.

Atacurile vin într-un context în care săptămâna viitoare există un Congres la Partidul Social Democrat, și ei acolo cumva își aleg conducerea și sunt într-o agitație, ca atare și mai apoi să nu uităm că practic va începe campania electorală(…) Noi am oferit stabilitatea acestei guvernări, indiferent care sunt comentariile malițioase ale partenerilor de coaliție. Noi suntem într-un parteneriat asumat pentru guvernarea României. Suntem două partide mari, diferite, cu politici publice diferite și lucrul acesta s-a văzut în anumite momente ale guvernării și în zona economică și în zona socială, pentru că filozofiile sunt diferite. Ca atare, noi ne aflăm conjunctural în această coaliție pentru a da stabilitate acestei guvernări și pentru a guverna România. În niciun caz nu există mai mult decât atât, pentru că nici PNL-ul nu a înghițit PSD-ul și nici PSD-ul nu a înghițit PNL-ul. Indiferent care sunt speculațiile din zona aceasta a celorlalte partide politice. Noi cred că am luat un scor considerabil la alegerile locale, indiferent ce afirmă PSD-ul. De altfel, la nivel european, dreapta este mult mai consistentă decât socialiștii europeni. Ce se va întâmpla de la anul? Doar electoratul o poate spune”, a declarat Cristina Trăilă, în direct la Puterea Știrilor.

PNL vrea guvernare de dreapta după alegeri

„Este firesc să ne dorim să avem parteneri de dreapta, pentru că este mult mai ușor să guvernezi cu oameni care gândesc ca tine, să facă politici de dreapta pentru mediul de afaceri, pentru educație, sănătate ș.a.m.d. Pentru noi nu a fost ușor în această colaborare cu PSD-ul și nu este în continuare.

Iată, sunt nenumărate discuții înăuntrul Guvernului, miniștrii noștri au diverse opinii, premierul este cel care decide, în final, indiferent ce se spune apropo de măsurile fiscale care sunt luate, ele sunt luate de premier, de niciun ministru, altfel n-ar putea fi adoptate dacă premierul nu-și pune semnătura pe acel act normativ. E în pixul premierului de cele mai multe ori ca astfel de decizii să se transpună într-un fel sau altul. Ca atare, este mult mai facil să ai un partener de dreapta cu care ai aceeași viziune politică și ai același mesaj către electorat, dar acest lucru nu se poate concretiza decât prin votul cetățenilor(…). Noi nu am intrat cu brațele deschise în acest parteneriat cu PSD-ul și, istoric vorbind, dacă vreți, nu e o chestiune naturală, dar, din nou spun, voturile cetățenilor sunt cele care direcționează o guvernare într-o direcție sau alta. Atâta timp cât niciun partid politic nu are o majoritate, el nu poate forma singur guvernul. Și acum mă întorc. Ne împinge sau nu ne împinge PSD-ul de la guvernare? Poate să o facă, dar trebuie să aibă o majoritate în Parlament, pentru că noi plecăm de la ceea ce s-a întâmplat în 2020 și configurația Parlamentului este cea din 2020, cu mici migrări, dar în rest, acolo se dau voturile, acolo se votează legile organice, iar PSD-ul trebuie să fie conștient că, în afară de ce emite public spre electoratul lui, matematic, lucrurile stau altfel”,  mai susținut deputata PNL Cristina Trăilă.

Amintim că purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal (PNL), Ionuţ Stroe, a declarat luni că există în continuare disponibilitate şi deschidere pentru „orice fel de formă politică de dreapta”, partidul considerându-se „legitimat” să discute cu formaţiunile care au această orientare ideologică, în contextul în care acuză PSD că este „din ce în ce mai virulent şi mai critic”, iar partidele suveraniste negociază o asociere între ele.

„Noi credem că Partidul Naţional Liberal, în acest moment, este cu atât mai mult legitimat să poarte aceste discuţii cu cât vedem că, iată, în zona suveraniştilor se încearcă a se forma o asociere de partide, în zona stângă avem un PSD din ce în ce mai virulent şi mai critic, în mod evident că e nevoie de această discuţie”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.

„Din partea noastră a existat şi există în continuare disponibilitate şi deschidere pentru orice fel de formă politică de dreapta”, a adăugat Stroe.

Atacurile între PNL și PSD s-au înmulțit constant în ultima perioadă, pe fondul apropierii alegerilor prezidențiale și parlamentare, al nemulțumilor reciproce din cadrul coaliției de guvernare și al scandalului declanșat prin arestarea medicilor de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, în dosarul deceselor suspecte de la secția de ATI.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: