Bogdan Stoica: Cum să te îmbogățești din zahăr în România

Bogdan Stoica

Euronews: „consumul de băuturi cu zahăr în rândul copiilor a crescut cu aproape 23% (…) În medie, un copil bea trei sucuri pe săptămână (…)  În paralel crește obezitatea infantilă, riscul de diabet și de boli cardiace (…) În țările sărace persoanele cu venituri mari dau copiiilor multe sucuri, iar în țările bogate situația este inversă”. Cum te poate ajuta știrea asta? Ce avem de învățat de aici?

  1. Dacă avem un milion de copii în România care beau trei sucuri pe săptămână, înseramnă că în viitorii 10 ani ei vor consuma 1,4 miliarde de sticle și cutii de suc, așa că n-ar fi rău să investești într-o linie de producție/ambalare băuturi mizerabile și să cumperi un tren-două de zahăr din Ucraina.
  2. Dacă ai 100.000 de euro n-ar fi rău să-i investești în acțiuni coca-cola, pepsi, etc, care, precum se vede, au piața asigurată în avans pe zeci de ani. Și adulții beau porcării de-astea și pe ăia încă nu i-a numărat nimeni.
  3. Pentru diversificare, n-ar fi rău să parchezi niște bani pe termen lung și în niște acțiuni pharma ale unor companii faimoase pentru produsele lor anti-diabet și pro-slăbit. Micuții bucălați de azi se vor transforma în niște foci adulte care vor avea nevoie de toate pastilele posibile.
  4. Meserile de nutriționist și antrenor de fitness vor fi de mare interes.
  5. Importurile de device-uri de sport-fitness-slăbit, plus ceasuri și inele de monitorizare-control glicemie vor avea, garantat, o piață în creștere.
  6. Poți alege diabetul ca specialitate medicală, vei avea clienți cu duiumul.
  7. Te poți pregăti pentru meserii ca livrator sau montator de mobilă, pentru că grașii nu vor mai merge nici la carefour  nici la ikea.

Te rog să observi că n-am zis nimic despre clasa politică și despre măsuri care ar trebui luate pentru a preveni apariția a un milion de adulți tineri obezi și bolnavi de inimă. Nu suntem în țara în care clasa politică urmărește studiile și încearcă să se pregătească pentru viitor. Ai noștri încă scot cu ibricele apa de la inundațiile de ieri și se miră că nu s-a gândit nimeni să ia niște găleți mai mari. Din perspectiva asta, România este o oportunitate extraordinară dacă vrei să te îmbogățești distrugând oamenii cu zahărul. Nimeni nu se va împotrivi, vei reuși sigur. Succes.

 

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: