Orban a vorbit despre controversele apărute la JO şi ceremonia de deschidere care a stârnit indignare. Acesta a subliniat că „tot ceea ce este important pentru noi se află sub un asediu total”.
„Identitatea naţională, fără de care lumea nu are sens pentru un maghiar, este sub atacuri şi insulte fără precedent. Ceea ce înainte putea părea naţionalism, astăzi este o chestiune existenţială precum pâinea. Dacă nu punem piciorul în prag, vor răsturna lumea în care se poate trăi o viaţă demnă de om, unde femeia este femeie, francezul este francez, maghiarul este maghiar, iar americanul este american”, a subliniat premierul Ungariei într-un interviu acordat publicaţiei „Nemzeti Sport” din Budapesta, citată de MTI și News.ro.
Altfel, premierul Ungariei a mărturisit că spera la opt medalii de aur, dar consideră că şi cele şase obţinute reprezintă un rezultat demn de apreciat. Viktor Orbán a menţionat că, ţinând cont de situaţia actuală, se poate spune că Ungaria s-a descurcat bine şi îşi menţine poziţia.
„Dacă privim dinspre viitor şi folosim această Olimpiadă pentru a înţelege cum să abordăm următoarele, ceea ce ştim acum este insuficient şi duce doar la o retrogradare continuă”, a adăugat el.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News