Domeniul în care România deține supremație în Uniunea Europeană. O singură țară mai e la nivelul nostru

Sursă foto: Unsplash

Românii care s-au întors definitiv în țară din străinătate s-au apucat de construit ori renovat.

Așa că, după luni întregi în care lucrările în construcții și-au încetinit ritmul în această perioadă la nivel european, Polonia şi România sunt ţările cu cel mai puternic avans pe acest segment potrivit, Eurostat.

În multe localități de la noi, multe case sunt în șantier și muncitorii lucreaza, de zor.

Așa arată șantierele în Țara Lăpușului și Țara Oașului: betoniere, buldoexcavatoare, meșteri și muncitori la tot pasul.

Pe Bogdan l-am găsit pe șantier, lângă locul unde se va turna fundația pentru noua lui casă. Acesta a revenit definitiv acasă, din Florența.

Bogdan Chira, român întors din Italia: „Am ales să rămân aici pentru totdeuana. Eu mă simt bine acasă și vreau să le arăt că se poate să avem un trai și în țară. Poate chiar mai bun”.

Păriinții lui sunt în Italia, dar au de gând să se întoarcă și ei, curând.

Ana Chira, mama lui Bogdan: „Am spus că săm 12 ani și venim să ne facem o casă, să ne cumpărăm mașină. Chiar asta facem când venim în concediu. Construim! Acolo avem doar bani, nu avem altceva”.

Agitație pe șantier este și în Țara Oașului, mai ales că sunt ultimele zile de concediu ale celor plecați la muncă în străinătate.

Iacob lucrează cot la cot cu un meșter, pentru a termina lucrările la casa pe care a înălțat-o cu multă trudă, după ani grei, petrecuți în Marea Britanie.

Iacob Floaca, român întors din Marea Britanie: „Punem pavaj, amenajăm pe lângă casă cât putem”.

Reporter: „Ce buget ați alocat pentru lucrările de aici?”.

Iacob Floaca, român întors din Marea Britanie: „Vreo 4.000 de lire, în jur de 200 de milioane. Să vedem dacă ne ajunge acum”.

Tot din Marea Britanie vrea să se întoarcă și Carmen, împreună cu cei doi copii. S-a decis să cumpere o casă mai veche în județul Mureș, iar acum toate economiile se duc pe renovări.

Carmen Nechita, româncă întoarsă din Marea Britanie: „Ne gândim să avem o mică afacere agroturistică, acesta este planul. Animale strict pentru uz propriu și turistic”.

Marius Bostan, Asociația Repatriot: „Noi am întâlnit din ce în ce mai multe cazuri, în acest an, de români care își doresc să revină. Cred că acest trend este în creștere. Își pregătesc cumva terenul pentru o revenire definitivă, împreună cu familiile, copiii… Am întâlnit multe cazuri. Unii deja aveau terenul și acum se interesau de cât îi costă construcția unei case”.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în România, în iunie, comparativ cu luna anterioară, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, cu 8,8%.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: