Dupu: Ne dorim aderarea R. Moldova la UE, disponibilitatea statului român de a sprijini acest proiect este totală

Sursă foto: Adrian Dupu
Ziua Națională a R. Moldova marchează în acest an deschiderea unei etape unice și intense în istoria recentă a poporului din stânga Prutului, menționează în mesajul său de felicitare, adresat cetățenilor moldoveni cu prilejul Zilei Independenței, Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) al Guvernului României.
Oficialul român dă asigurări că România va continua să sprijine R. Moldova, parcursul european și cetățenii vor fi în centrul proiectelor implementate de DRRM.
România, așa cum a făcut de fiecare dată, necondiționat, va susține aspirațiile și parcursul european al Republicii Moldova, iar cetățeanul va fi întotdeauna în centrul tuturor proiectelor prin care România sprijină societatea și de comunitățile din stânga Prutului. Noi, românii, ne dorim cu adevărat să fim direct implicați în cea mai de succes poveste de la frontieră de Est a spațiului comunitar, în speță, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar disponibilitatea statului român de a sprijini în mod direct acest proiect istoric este totală, continuă și necondiționată”, se arată în mesajul lui Adrian Dupu.
Cu prilejul Zilei Independenței, Adrian Dupu transmite cetățenilor moldoveni „cele mai sincere și autentice gânduri de pace, bunăstare și unitate națională”.
La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani, moldoveni!”, a urat oficialul român.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: