Guvernul de la Chişinău confirmă că partea portului Giurgiuleşti care aparţine BERD este în căutarea unor investitori

Sursa foto: x

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chişinău, Daniel Vodă, a declarat miercuri că la Giurgiuleşti funcţionează două entităţi de infrastructură portuară: Portul Internaţional Liber de la Giurgiuleşti (PILG), care aparţine Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), şi Portul de Stat, care este în proprietatea statului moldovean. Oficialul a confirmat că BERD poartă discuţii cu mai mulţi potenţiali investitori, inclusiv din România, Turcia, Regatul Ţărilor de Jos şi Danemarca.

Daniel Voă a precizat că nu există nicio discuţie cu privire la vinderea Portului de Stat, scrie NewsMaker.

Guvernul României va constitui o echipă pentru iniţierea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea achiziţionării de către statul român, prin intermediul Companiei Naţionale ”Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, a acţiunilor integrale deţinute, prin Danube Logistics SRL, de către BERD, la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova, conform actelor analizate de Profit.ro.

Potrivit lui Daniel Vodă, „BERD, proprietarul companiei concesionare a PILG, poartă discuţii cu mai mulţi potenţiali investitori, inclusiv din România, Turcia, Regatul Ţărilor de Jos, şi Danemarca”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: