Preşedintele filialei ieşene a Partidului Social Democrat, Bogdan Cojocaru, susţine că recalcularea pensiilor va „afecta” în sens pozitiv rezultatele celor două scrutinuri electorale care se vor desfăşura în următoarele luni.
„PSD şi-a asumat acest obiectiv important, cel de a gândi această modificare legislativă de recalculare a pensiilor pe criteriul contributivităţii. Dacă e să fim afectaţi, vom fi „afectaţi” cu siguranţă în sens pozitiv, pentru că de la etapă la etapă fiecare dintre cei aproximativ 160.000 de pensionari din judeţul nostru primesc detalii şi documente. Astfel, ei se lămuresc că realitatea este cu totul alta, nu încercarea PNL, USR sau a altor partide să transforme acest subiect de scandal. E un lucru pozitiv, în acest moment de faţă, aplicarea noii legi. Avem şi noi colegi, părinţi care sunt pensionari şi feedback-ul este unul pozitiv”, a afirmat preşedintele PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.
Acesta a precizat că nu va scădea cuantumul niciunei pensii în urma recalculării.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News