Bursele europene au închis în creștere, investitorii analizând în continuare decizia BCE de a reduce dobânda 

Sursa foto: freepik

Bursele europene au închis în creștere, în timp ce investitorii au continuat să analizeze decizia Băncii Centrale Europene (BCE) de a reduce dobânzile și să aștepte decizia privind dobânzile de la reuniunea Rezervei Federale a Statelor Unite de săptămâna viitoare, transmite CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,72%, toate bursele majore și aproape toate sectoarele încheind ziua în teritoriu pozitiv, scrie News.ro.

Pe ansamblul săptămânii, indicele de referință Stoxx 600 a avansat cu 1,09%.

Acțiunile companiilor de vânzare cu amănuntul au condus vineri, cu o creștere de 1,84%, în timp ce titlurile companiilor auto au crescut cu 1,6%.

Acțiunile producătorilor de alimente și băuturi au fost singurele cu o evoluție negativă, scăzând cu 0,32%.

Banca Centrală Europeană a redus dobânzile, așa cum era de așteptat, joi, marcând a doua sa reducere de 25 de puncte de bază din acest an și ducând rata dobânzii cheie la 3,5%.

Cu toate acestea, factorii de decizie politică au oferit puține indicații cu privire la direcția politicii monetare, președintele Christine Lagarde afirmând că banca nu ”s-a angajat în prealabil pe o anumită cale a ratei”.

Indicele german DAX a crescut cu 0,92%, FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,39%, iar CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,41%. Indicele italian FTSE MIB a avansat cu 0,34%, în timp ce indicele spaniol IBEX 35 a urcat cu 1,23%.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: