Traficul feroviar afectat de ploile abundente

Sursa foto: Pixabay

Traficul feroviar de pe raza sucursalelor regionale CF Iaşi, Craiova şi Galaţi a fost afectat de ploile abundente, care au provocat inundaţii şi aluviuni, informează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, într-un comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES.

La această oră, din cauza ploilor abundente, trenurile circulă cu viteză redusă pe intervalul de cale ferată Crasna – Zorleni, de pe raza SRCF Iaşi, măsură necesară, până la retragerea apelor, pentru siguranţa traficului, iar pe distanţa Hanu Conachi – Independenţa, este afectat de inundaţii (apă peste ciuperca şinei) firul II, circulaţia feroviară realizându-se pe firul I, se arată în comunicat. De asemenea, pe raza SRCF Craiova, pe linia CF Călimăneşti – Cozia, din cauza aluviunilor provocate de ploile torenţiale, traficul feroviar, în cursul nopţii trecute a fost afectat pe ambele fire de circulaţie, iar în prezent, se circulă în condiţii normale pe firul II.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: