Cine este Ryan Wesley Routh, bărbatul care a vrut să îl asasineze pe Trump

Sursa foto: Facebook/ Donald J. Trump

Suspectul în cea de-a doua tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump este un bărbat din Florida în vârstă de 58 de ani, care se pare că a călătorit în Ucraina după invazia Rusiei şi a devenit un susţinător al trimiterii de arme şi chiar de soldaţi americani pentru a ajuta Kievul, relatează The Telegraph.

Oficialii au declarat presei americane că bărbatul reţinut este Ryan Wesley Routh, a cărui biografie pe X, fostul Twitter, spune: „Mă simt norocos că m-am născut în America, cu libertate şi oportunităţi şi sper să nu irosesc un lucru atât de valoros; să fac mai mult şi să iau mai puţin”.

Pe baza profilului său din social media, se pare că în urmă cu doi ani a călătorit în Ucraina în urma invaziei Rusiei şi i-a îndemnat pe americani să i se alăture acolo.
De asemenea, el a îndemnat Congresul să trimită bani şi arme.

„Sunt aici la Kiev şi vreau să folosesc Parcul Independenţei pentru a crea un oraş de corturi al tuturor străinilor de aici pentru a obţine sprijinul a mii de alţi civili străini care să vină şi să sprijine Ucraina”, a scris el pe Twitter în aprilie 2022.

„Uitaţi de zona de interdicţie aeriană – cereţi Congresului să pună toţi militarii americani în concediu plătit pentru a putea lupta. Cereţi Congresului să pună toţi militarii americani în concediu plătit pentru a putea lupta ca civili în Ucraina. Spuneţi Congresului cât veţi plăti pentru toate armele – drone, rachete, avioane – totul. Daţi-le un cec în alb, astfel încât să nu existe nicio responsabilitate din partea SUA”, i s-a adresat el lui Volodimir Zelenski, într-un mesaj pe X.

Se presupune că Routh era înarmat cu un AK-47, avea o vestă de protecţie din plăci ceramice şi avea asupra sa două rucsacuri în timpul presupusei tentative de asasinat de duminică. Oficialii au declarat că Routh le-a aruncat şi a fugit cu o maşină, un Nissan.

Un martor a reuşit să fotografieze numărul de înmatriculare al vehiculului, iar Routh a fost ulterior arestat la aproape 80 de kilometri de Trump International Golf Club.

Pe pagina sa de LinkedIn, Routh afişează steagul ucrainean şi spune că a deţinut Camp Box Honolulu în Hawaii, care construieşte „structuri economice simple pentru a ajuta la rezolvarea problemei celei mai mari rate a persoanelor fără adăpost din Statele Unite”.

„Caut constant oportunităţi de colaborare care să producă cel mai mare impact public pentru îmbunătăţirea societăţii noastre”, scrie el.

„M-aş bucura enorm de invitaţia de a mă alătura oricărei cauze monumentale demne de a aduce schimbări reale în lumea noastră”.

Se pare că Routh a urmat cursurile Universităţii de Stat Agricole şi Tehnice din Carolina de Nord din Greensboro, dar s-a mutat în Hawaii undeva în jurul anului 2018.

Presa americană a relatat că acesta figurează cu opt arestări pentru infracţiuni minore, iar maşina pe care ar fi folosit-o duminică era înregistrată pe numele unui membru al familiei, care ar locui în sudul Floridei.

Pe pagina sa de LinkedIn, Routh a scris: „Sunt cu siguranţă liber să mă mut în orice loc îndepărtat de pe planetă care ar putea avea cel mai mare impact pozitiv, sau chiar după colţ, creând ceva unic şi magic”.

Se pare că nu a mai folosit X de un an, când a scris despre eforturile din Haiti de combatere a violenţei bandelor.

„Am mii de soldaţi afgani care doresc să servească pentru poliţia naţională din Haiti pe salarii mici”, a spus el. „1000 de oameni cu paşapoarte, gata să zboare”.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: