Când scăpăm de ciclonul Boris, care a provocat inundații devastatoare în țară. Anunțul ANM: „Se va stinge”

Sursa foto: Facebook/ TV NORD

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a declarat, luni seară, în emisiunea „Sinteza Zilei”, de la Antena 3 CNN, că ciclonul Boris „se va stinge în următoarele zile”. Ea a explicat și ce ne așteaptă în următoarea perioadă, din punct de vedere meteorologic.

„Este imaginea satelitară care ne arată, prin definiție, sistemul atmosferic de presiune scăzută, ceea ce înseamnă, de altfel, un ciclon și care e responsabil de cantitățile importante de precipitații, temperaturi sau stratul de zăpadă, ceea ce s-a și întâmplat, ca urmare a ciclonului Boris. Și observăm mișcările, aceste vârtejuri care cu cât presiunea e mai scăzută în ochiul ciclonului, cu atât intensitatea fenomenelor e mai mare. S-a format în nordul Italiei, s-a cantonat în Europa Centrală. Cele mai afectate state au fost Germania, Austria, Italia, Slovacia, Polonia, pentru că la contactul dintre masa de aer foarte cald, de la suprafața Mediteranei, cu masa de aer foarte rece din altitudine s-a favorizat blocajul acestui ciclon în Europa Centrală, cu deplasare spre Europa de Sud-Est”, a explicat Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN.

Meteorologul a mai adăugat că un alt ingredient semnificativ a fost gradul mare de umezeală din bazinul vestic al Mării Negre, care a alimentat acest ciclon, aducând precipitații importante, în special în Moldova.

„El se va stinge în următoarele zile. Deja observăm că în zona țării noastre am mai avut precipitații foarte puține și mâine la fel. Contăm pe valori de 10-15 litri/mp în special în partea de sud-est. Nu excludem să avem și în nordul Moldovei în continuare, dar 10-15 litri, în condițiile în care am avut în Vaslui și în Galați cantități care s-au apropiat punctiform de 200 de litri. Sigur că impun în continuare o monitorizare, dar nu mai putem să considerăm că reprezintă un pericol atât de mare, așa cum s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică”, a mai afirmat Mateescu.

De asemenea, a vorbit și despre debitul Dunării, afectat din cauza ciclonului Boris.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: