Secretarul general al Guvernului a solicitat o delimitare a zonei din Palatul Parlamentului în care se va muta Executivul, pe perioada consolidării Palatului Victoria, din raţiuni de protocol şi de securitate, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
„Această solicitare a venit în contextul în care (…) există deja lucrări sau planuri aprobate şi finanţate pentru ca sediul Guvernului să fie mutat, pentru că Palatul Victoria intră într-o etapă majoră de reabilitare termică şi consolidare. Dacă sunteţi familiar şi cred că şi eu localizez destul de bine partea din Palatul Parlamentului care va reveni Guvernului în perioada următoare, e nevoie, cum este şi la Palatul Victoria, de altfel, din raţiuni de protocol şi de securitate, să fie definit un perimetru foarte clar, care este la dispoziţia exclusivă a Guvernului”, a spus Constantin, după şedinţa de guvern, întrebat pe această temă.
El a adăugat că este vorba ca, în cadrul perimetrului larg al Palatului Parlamentului, să fie delimitată „cu stricteţe şi cu acces” zona destinată Executivului, „cu rigoarea care se aplică deja la sediul Guvernului actual”.
„De asemenea, dacă nu mă înşel, în acea parte cu Senatul, dinspre Catedrala Mântuirii Neamului, în spate este şi Muzeul de Artă Contemporană, unde accesul este deschis, să spunem, sau se face mai uşor, şi din aceste considerente – protocol şi securitate – Guvernul a cerut o delimitare care se va face oricum, în bună colaborare şi cu Senatul, dar şi cu Secretariatul General, la Palatului Parlamentului”, a mai precizat Mihai Constantin, citat de Agerpres.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News