Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat despre opinia exprimată de Marcel Ciolacu potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis ar putea candida ca independent pe listele PNL, cu condiţia depunerii unor semnături de susţinere a candidaturii sale, că nu are cunoştinţe juridice, dar va discuta cu specialiştii în domeniu. „Din ce ştiu în momentul de faţă, nu cred că se ieşea cu un astfel de demers dacă exista această posibilitate, dar o să verificăm”, a declarat Ciucă, referindu-se la iniţiativa liberală de modificare a Legii privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Prezent sâmbătă la Cugir, în judeţul Alba, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre declaraţiile lui Marcel Ciolacu, potrivit cărora ar exista posibilitatea ca şeful statului să candideze ca independent pe listele PNL, dacă depune liste cu semnături de susţinere a candidaturii sale.
„Nu am cunoştinţele necesare pe acest domeniu, o să discutăm cu juriştii noştri, cu specialiştii noştri şi o să verificăm dacă este aşa. Din ce ştiu în momentul de faţă, nu cred că se ieşea cu un astfel de demers dacă exista această posibilitate, dar o să verificăm””, a afirmat Nicolae Ciucă.
Liderul PSD Marcel Ciolacu consideră că nu ar fi nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare.
”La prima vedere, după observaţiile de la Consiliul Legislativ, părerea mea, dar repet aştept şi expertiza colegilor, este că nu este nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte dacă îşi doreşte să candideze, să candideze.Cred că sunt mai mult lucruri tehnice prin strângerea semnăturilor doar pentru dânsul fiind independent pe acele liste”, a declarat Marcel Ciolacu.
Acesta e de părere că liberalii ar fi trebuit să aprofundeze mai mult acest subiect sau să se consulte cu mai mulţi specialişti.
”Îmi pare rău de colegii de coaliţie, poate ar fi trebuit să aprofundeze mai mult sau să se sfătuiască să iasă din cercul propriu, să se sfătuiască cu mai mulţi specialişti. Dacă concluzia specialiştilor va fi aceeaşi cu observaţiile Consiliului Legislativ, vom lua o decizie. Dacă nu, vom lua altă decizie. Acest lucru o să-l facem luni”, a mai declarat preşedintele PSD.
Liderii grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat – Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu – au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, care are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: ”Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News