Deca (PNL), mesaj pentru Rafila: Vrem să extindem rețeaua de medicină școlară

Sursa foto: Facebook/ Ligia Deca

„Începând cu anul școlar trecut, 2023-2024, am recomandat școlilor ca în cadrul <<Săptămânii Altfel>> să abordeze teme de interes strâns legate de educație pentru un stil de viață sănătos, precum: prevenirea consumului de alcool și droguri și alte substanțe psihoactive, reducerea obieiurilor alimentare nesănătoase, a sedentarismului și a utilizării excesive a tehnologiei”, a precizat ministrul Educației, Ligia Deca, prezentă la Palatul Victoria, la evenimentul „Sănătatea unei națiuni pleacă de la sănătatea copiilor noștri”.

Aceasta a explicat faptul că, potrivit noii legi a învățământului preuniversitar, tema educației privind sănătatea, alături cea a educației pentru alimentație sănătoasă sau egalitatea de șanse, se vor regăsi în planurile-cadru de învățământ și în programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar.

”Cred că exemplele de bune practici pe care le avem în acest sens trebuie promovate și multiplicate și mă alături domnului Prim-Ministru în a vă ruga ca atunci când întâmpinați dificultăți în desfășurarea activităților în școli să ne notificați. Așa cum știm, toate activitățile extracurriculare trebuie să beneficieze de un acord parental înainte de a putea fi desfășurate”, a afirmat Deca, în prezența reprezentanților organizațiilor neguvernamentale care desfășoară activități de informare despre sănătate la nivelul școlilor.

Liberala a explicat și că există în disciplina Consiliere și orientare inclusiv tematică obligatorie cu toate elementele care țin de educație pentru sănătate. De asemenea, a avut un mesaj pentru ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

”Sunt convinsă că putem face această reformă împreună și cred că de mare ajutor aici vor fi atât extinderea, cât și consolidarea rețelei de medicină școlară, pentru că toate familiile așteaptă specialiști care să vină să împărtășească elevilor informații despre nutriție, despre evitarea dependențelor, despre educația prin sport”, a spus aceasta.

De asemenea, Ligia Deca a amintit programul guvernamental Masă caldă, desfășurat într-un număr tot mai mare de școli.

”Am reușit, în ultimii doi ani, să creștem numărul copiilor care beneficiază de o masă sănătoasă la școală. De la 350 de școli beneficiare, am reușit ca acum o școală din trei să ofere acest program. Vorbim de peste 650.000 de beneficiari. De asemenea, această masă la școală are o serie de indicatori de măsurare a calității: aportul caloric, diversitatea alimentelor, echilibru nutrițional, condiții de păstrare și servire, dar și indicatori prin care monitorizăm consumul responsabil (de exemplu, cum facem managementul resturilor alimentare). Am introdus și indicatori de impact, astfel încât să vedem cum facem programul mai bun an de an și cum îl extindem, așa cum prevede legea”, a explicat Deca.

Mesajele au fost transmise astăzi în cadrul evenimentului „Sănătatea unei naţiuni pleacă de la sănătatea copiilor noştri”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: