Noul ministru de interne francez, Bruno Retailleau, vrea să stabilească „o alianţă cu marile ţări europene care doresc să înăsprească şi care şi-au înăsprit deja arsenalul legislativ” împotriva imigraţiei, pentru a schimba normele europene, informează marţi EFE.
Într-un interviu acordat marţi la postul de radio Europa 1, Retailleau, cel mai vizibil reprezentant al dreptei dure în noul guvern al premierului francez Michel Barnier, s-a referit la directiva europeană privind expulzările, „care a fost gândită acum mai bine de 20 de ani şi care este complet depăşită”.
„Nu mai corespunde ameninţărilor momentului”, a adăugat el, motiv pentru care reformarea sa „este fundamentală”.
Noul ministru, care până la numirea sa în funcţie, sâmbăta trecută, a fost preşedintele grupului parlamentar Republicanii (LR, partidul lui Barnier – n.r.), consideră că acum „există o aliniere a planetelor” în peisajul politic european pentru a realiza acest tip de reforme, datorită „fermităţii guvernelor” în materie de imigraţie.
În acest sens, Retailleau a făcut referire la deciziile executivului german al cancelarului social-democrat Olaf Scholz, care tocmai a expulzat în Afganistan 28 de persoane cu această naţionalitate, lucru pe care Franţa nu îl face.
În ceea ce priveşte reglementările franceze, Retailleau şi-a confirmat intenţia de a revoca o circulară din 2012 emisă de ministrul de interne de atunci, Manuel Valls, care permite intrarea în legalitate a aproximativ 30.000 de persoane aflate în situaţie ilegală.
Noul ministru de interne francez urmăreşte tot prin reglementare să limiteze beneficiile aşa-numitului Ajutor Medical de Stat (AME) care permite persoanelor fără acte să beneficieze de asistenţă medicală în anumite condiţii.
Retailleau doreşte totodată să reintroducă prin lege infracţiunea de şedere neregulamentară în Franţa, care a fost anulată în timpul preşedinţiei socialistului Francois Hollande (2012-2017).
În ceea ce priveşte imigranţii aflaţi în Franţa cu permis de studiu, ar urma să se aibă în vedere limitarea intrării lor numai după ce se va analiza „dacă studiile lor sunt reale” sau doar o acoperire pentru a intra legal în Franţa şi a rămâne ulterior în această ţară.
Retailleau a mai declarat că va „creşte considerabil” procentul ordinelor de expulzare puse în aplicare, care acum este de 7%, dar a adăugat că nu poate stabili un obiectiv, apreciind totodată că procentul punerii în aplicare a ordinelor de expulzare nu va fi de 100%, printre altele şi pentru că un astfel de demers depinde de justiţie.
Într-un alt interviu acordat luni seară la postul TF1, Retailleau a indicat că, „la fel ca milioane de francezi, cred că imigraţia în masă nu este o oportunitate pentru Franţa şi nu este o oportunitate pentru acei migranţi care sunt uneori trimişi la moarte în mare”
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News