Lucian Romașcanu neagă existența unei înțelegeri între Ciolacu și Ciucă pe legea Iohannis

Sursa foto: Lucian N. Romascanu

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a negat categoric existența unei înțelegeri între liderul PSD, Marcel Ciolacu, și Nicolae Ciucă, în ceea ce privește susținerea de către PSD a proiectului de lege care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 2024.

Potrivit surselor Gândul, singura discuție pe acest subiect între premierul Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă a fost luni, înainte de decizia PSD de a vota împotriva amendamentului „Iohannis senator”.

Atunci, Marcel Ciolacu l-a sunat pe liderul PNL să îi transmită decizia BPN al PSD, susțin surse din rândul social-democraților.

Într-o declarație oferită pentru Gândul, Lucian Romașcanu a confirmat că nu există nicio astfel de înțelegere între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

Eu, personal, nu știu despre vreo astfel de înțelegere, iar în partid nu a fost anunțat nimic în acest sens. Domnul Ciolacu a negat o asemenea înțelegere. Ceea ce se întâmplă acum în Partidul Național Liberal este exclusiv responsabilitatea lor, iar orice încercare de a implica alte părți în această situație este nefondată, a declarat Lucian Romașcanu, pentru Gândul.

În ceea ce privește intenția liberalilor de a rupe coaliția de guvernare, Romașcanu a criticat dur atitudinea lui Nicolae Ciucă, afirmând că fostul premier este gata să „arunce România în haos” pentru o lege care ar avantaja o singură persoană.

Este inadmisibil să se sacrifice stabilitatea țării pentru o lege dedicată unui singur om. Este o lipsă de viziune politică pe care o putem imputa întregului PNL, dar în special domnului Ciucă, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

Nicolae Ciucă a declarat marți că a avut o înțelegere cu Marcel Ciolacu privind modificarea legislativă care îi permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare.

Reacția liderului PNL a venit după ce Ciolacu a afirmat că „liberalii mint”, cu privire la o astfel de discuție, care ar fi avut loc între liderii coaliției.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: