FOTO EXCLUSIV Lupul moralist Crin Antonescu: la striptease, cu mașina Parlamentului României

Sursă foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Crin Antonescu se implică în campania electorală din 2024 și vrea să joace rolul moralistului, dar uită greșelile din trecutul său. Pe lângă eșecurile politice, Antonescu a reușit să-și dezamăgească și propria familie.

Crin Antonescu a fost în Parlament timp de 20 de ani, profitând de toate avantajele. Pe plan personal a demonstrat că este aceeași persoană dispusă la orice pentru a-și atinge obiectivele personale. Oricât încearcă astăzi să-și ascundă trecutul, greșelile acestuia ies la iveală. Oricât de mult ar vrea chiar și să le țină departe de ochii și urechile actualei soții, europarlamentarul Adina Vălean, fost comisar al României.

Striptease în Tulcea

În 2002, în timp ce fosta soție a lui Crin Antonescu, Aurelia (zisă și Aura), avea un cancer generalizat, după un cancer ovarian, Crin Antonescu se distra în cluburile de striptease din Tulcea, iar actuala soție, Adina Vălean, îi era consilieră.

Un articol EVZ din anul 2002 prezintă toate detaliile aventurilor lui Crin Antonescu:

„După câteva minute, uitându-mă în jur, l-am remarcat pe deputatul Crin Antonescu, aflat la o masă lângă intrare. (…) De data aceasta, Crin Antonescu se afla în compania unor stripteuze, trei la număr, sărutându-se cu una dintre ele, descheiat la cămașă. (…) M-am apropiat de masa deputatului și am făcut o fotografie, după care m-am așezat liniștit la masa mea. După un moment de liniște, Crin Antonescu s-a dezmeticit și a început să strige: „Cine e ăsta, mă? Ce vrea?” Brusc, de la mesele din jur s-au ridicat mai multe persoane care m-au înconjurat, spunându-mi să le dau aparatul”, povestea reporterul EVZ care fusese martor în acel club.

Reportul EVZ a fost agresat de prietenii lui Crin Antonescu, care i-au furat cardul de memorie cu fotografiile pe care le făcuse cu politicianul. Crin Antonescu a recunoscut că a fost în acel club, dar nu a recunoscut și sărutul cu stripteuzele sau agresiunea împotriva reporterului EVZ.

„N-am ținut pe genunchi nicio dansatoare. Ele se mișcă peste tot. Am schimbat 4-5 cuvinte cu una”, a declarat Antonescu.

 

La stripteuze cu mașina Camerei Deputaților

Un alt aspect grav este faptul că a mers la stripteuze cu mașina Camerei Deputaților, profitând de beneficiile pe care i le oferea funcția de deputat. În acea perioadă, Antonescu avea și funcția de vicepreședinte PNL.

Era anul 2002, când Crin Antonescu frecventa cluburile de striptease, făcea abuz de mașina de serviciu și consiliera sa era Adina Vălean, cea care urma să-i devină soție. Adina Vălean era consiliera lui încă din perioada în care a fost ministru, între 1997 și 2000. Când Antonescu frecventa cluburile de striptease, Vălean era încă în echipa lui și apoi urma să intre în familia lui.

EVZ a șters toate articolele din online, încercând să ascundă detaliile picante din viața politicianului. Însă ziarele tipărite au rămas în arhive, iar PS News le pune în exclusivitate la dispoziție mai jos. Articolul din EVZ a fost semnat chiar de Dan Tapalagă, jurnalistul care astăzi deține propriul său site de știri. Reporterul EVZ, prezent în clubul de striptease, este Cristian Dogaru, care a relatat aventurile lui Crin Antonescu.

În anul 2004, în ciuda unei lupte susţinute cu boala, a teribilului tratament cu citostatice şi a patru operaţii efectuate, Aura a cedat şi a ales să se sinucidă, aruncându- se pe geam la ora 6.00 dimineaţa, în timp ce familia dormea în casă. Crin Antonescu și-a pierdut de mult timp credibilitatea, iar aventurile sale la striptease demonstrează foarte clar că este un bărbat care nu are respect pentru nimeni.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: