Pe 30 septembrie, Camerele de Comerț din România marchează 160 de ani de la înființarea lor printr-un eveniment important la Ateneul Român. Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a anunțat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor că aproximativ 600 de invitați vor participa la ceremonie.
„Pe 30 septembrie a fost semnat decretul 1363 al domnitorului Cuza de înființare a Camerelor de Comerț. Este urmarea unui act normativ introdus în adunarea legislativă cu un an înainte, în 1863, de către C. A. Rosetti, dar s-a materializat prin vot și decretul 864.
Nu e o dată la întâmplare. Vom avea în jur de 600 pentru că aceasta este capacitatea Ateneului”, a spus Daraban.
Mihai Daraban a subliniat importanța anului 1864 când au fost înființate și alte instituții cheie pentru modernizarea României, precum Curtea de Conturi, Universitatea din București și CEC.
„Ce vreau să subliniez este că anul 1864 a fost un an în care foarte multe instituții ale României moderne sau pentru modernizarea României au fost create în acel an. Săptămâna trecută am participat la 160 de ani de la Curtea de Conturi, Universitatea București de asemenea, 160 de ani, CEC de asemenea, 160 de ani”, a amintit Mihai Daraban.
La eveniment sunt așteptate numeroase oficialități, inclusiv premierul României, membri ai Parlamentului, Președintele României, reprezentanți din justiție, societatea civilă și mediul de afaceri.
„Premierul României este așteptat, este invitat și Parlamentul este invitat bineînțeles și Președintele României, din domeniul justiției, din domeniul societății civile, oameni de afaceri, bineînțeles, colegii mei, camerele de comerț județene sunt foarte mulți invitați, noi sperăm să facem față ca gazde”, declară Daraban.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News