Dronă submarină la Serviciul Salvamont Brașov. De ce mai au nevoie salvatorii

Sursă foto: Facebook / Salvamont România

Mai obișnuiți cu salvările pe munte, salvamontiștii brașoveni vor primi o dronă submarină care îi va ajuta la intervențiile pe lacuri. Aceștia spun că ar avea nevoie și de echipament pentru peșteri.

Serviciul „Salvamont” Brașov va avea în curând o dronă submarină. Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov a făcut o solicitare pentru dotarea cu un astfel de echipament, iar consilierii județeni vor avea la una dintre următoarele ședințe în față un proiect de hotărâre pentru achiziționarea dronei.

Doar două județe – Gorj și Harghita – mai au în dotare astfel de drone și ele s-au dovedit extrem de eficiente, în special când au fost utilizate în lacuri și în zonele de baraj. În cazul tânărului înecat în Lacul Tarnița sau al unui adolescent de 16 ani găsit pe fundul lacului de acumulare din zona Parcului Central din Târgu Jiu, găsirea corpurilor ar fi fost aproape imposibilă fără aceste drone.

Cu ajutorul dronei subacvatice care va fi achiziționată se vor reduce costurile și riscurile pentru salvatorii acvatici și subacvatici, iar intervențiile vor fi mult mai rapide și mai eficiente. Acestea au un timp mai mare în care pot sta sub apă și pot ajunge la adâncimi mai mari decât scafandri umani.

În județul Brașov sunt 600 de peșteri, avene și canioane

Potrivit lui Sebastian Marinescu, șeful serviciului din județul Brașov, la capitolul dotări, mai sunt necesare echipamente pentru compartimentul de salvare din mediul subteran speologic, înființat recent. În contextul în care în județul Brașov există aproximativ 600 de peșteri, avene și canioane, acestea sunt nu numai extrem de utile, dar și indispensabile.

De asemenea, șeful Salvamont Brașov a mai precizat că serviciul se confruntă cu un deficit de personal. Ar fi necesară o structură de 50 de persoane, în formații de câte 6, plus doi conducători, pentru a asigura o permanență complete, în condițiile în care, în special iarna, numărul accidentelor este tot mai mare.

Chiar și în condițiile în care numărul de salvamontiști este subdimensionat, serviciul nu are cheltuieli de personal foarte mari. Salariu mediu este de aproximativ 3.000 de lei, deși angajații își pun viața în pericol aproape zilnic.

Mai mult, ei nu beneficiază de bonusuri salariale, precum angajații din alte instituții care se ocupă de situații de urgență și nici de reducerea vârstei de pensionare. Salvatorii montani se pensionează la vârsta de 65 de ani.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL