Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus la Digi24 că viitura de pe Dunăre nu va pune probleme României, deoarece fluviul poate suporta debite mult mai mari decât 9.500 de metri cubi pe secunsă, cât așteaptă autoritățile în cel mai rău caz. Sunt însă îngrijorări pentru patru râuri care s-ar putea revărsa în sudul țării.
„La ora 12.00 am convocat Comitetul Extraordinar pentru Situații de Urgență. Până la acea oră vom avea informațiile meteo și avertizările hidrologice, pentru a ști exact unde trebuie să ne concentrăm resursele, care sunt bazinele hidrografice care urmează a fi afectate de acest nou ciclon. Duminică ne așteptăm să fie ziua cea mai grea, iar până atunci suntem în alertă”, a spus Fechet.
„La acest moment, Dunărea are la intrare în țară un debit de 7.100 metri cubi pe secundă. Chiar și la 8.000, cât așteptăm pragul maxim, la care va contribui inclusiv ceea ce vine din bazinele hidrografice afectate – Jiu, Olt, Vedea și Argeș – din estimările tuturor specialiștilor, pe Dunăre nu vom avea probleme, pentru că poate să suporte debite chiar și mult mai mari decât 9.500, cât așteptăm noi în cel mai rău caz în viitoarele zile.
Ne uităm însă cu mare atenție la ce se întâmplă pe cursurile de apă interioare și în funcție de județele unde se va localiza acest ciclon și unde va ploua mai mult să fim pregătiți de intervenție rapidă”, a explicat el.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News