DOCUMENT SUA, despre prietenia Geoană-Rusia: „O provocare pentru securitatea energetică”

Mircea Geoană, sursa foto: Facebook

Legăturile lui Mircea Geoană cu Rusia riscă să pună în pericol securitatea României și a Uniunii Europene. Rapoartele ambasadorilor americani arată că Geoană a fost mereu în contact cu rușii și era pregătit chiar să sacrifice interesele României pentru a-i face pe plac Moscovei.

Mark Gitenstein a fost Ambasadorul SUA în România între 2009 și 2012, fiind numit în funcția chiar înainte de alegerile prezidențiale din țara noastră. Acesta a urmărit cu atenție legăturile lui Geoană și a informat Washingtonul despre situația din România, după cum arată documentele Wikileaks.

Fostul ambasador american era îngrijorat de apropierea dintre Geoană și Rusia. Americanii arătau că acesta era ezitant în problemele Republicii Moldova, fiind dispus să negocieze cu rușii destinul Moldovei. De asemenea, fostul ambasador îl considera pe Geoană „o provocare pentru politica de securitate energetică a SUA și a Europei”, deoarece oligarhii din jurul fostului lider PSD făceau afaceri cu rușii.

„În calitate de ministru de externe, Geoană a fost mereu dispus să vorbească cu rușii, dar a jucat și un rol semnificativ într-o serie de inițiative NATO conduse de SUA, care au nemulțumit Moscova, inclusiv aderarea la NATO pentru statele baltice și presiuni asupra Moscovei pentru a-și îndeplini angajamentele de la Istanbul, privind retragerea trupelor din Georgia și Moldova. Totuși, în timp ce Președintele Băsescu a acordat o mare prioritate ajutorului pentru noul guvern din Moldova, ca să reziste presiunii ruse, Geoană pare să aibă o abordare mai „imparțială” și să considere că problema Moldovei este deschisă negocierii – chiar și cu Moscova. O eventuală președinție a lui Geoană reprezintă o provocare pentru politica de securitate energetică a SUA și a Europei, deoarece aproape sigur ar încerca să întrerupă susținerea lui Băsescu pentru proiectul gazoductului Nabucco în favoarea South Stream, sponsorizat de Rusia, în care un număr de susținători oligarhi ai lui Geoană au interese directe sau indirecte”, arăta ambasadorul Gitenstein, în rapoartele sale către Washington.

În acea perioadă, Rusia era în alte conflicte militare, iar Mircea Geoană se arăta dispus să deschidă ușile pentru ruși și să-i pună la masa negocierilor. Fostul lider PSD voia să aibă un dialog cu Moscova și credea că va putea negocia cu Vladimir Putin și apropiații săi, deși Geoană nu reușea nici măcar să-l învingă pe Traian Băsescu.

Ambasadorul american mai preciza că SUA trebuia să fie atentă inclusiv la oligarhii din jurul lui Geoană și la cei care îi șopteau la ureche.

„Totuși, liderii din PSD, precum Viorel Hrebenciuc, oligarhii ca Vântu și veterani ai partidului precum fostul președinte Ion Iliescu, reprezintă o altă poveste. PSD este succesorul direct al fostului Partid Comunist aflat la putere cu Nicolae Ceaușescu, iar unii lideri seniori ai partidului sunt mai puțin reformați decât alții. Dacă Geoană va câștiga, va trebui să urmărim cu atenție cine îi va influența deciziile – fie oficial, fie neoficial”, scria fostul ambasador SUA.

De asemenea, fostul ambasador SUA mai arăta că o victorie a lui Geoană la alegerile prezidențiale din 2009 însemna o reducere a cheltuielilor cu înarmarea, pentru a putea finanța programele sociale. Dacă Geoană ar fi ajuns președinte, atunci ar fi tăiat cheltuielile cu apărarea și ar fi pus în pericol achiziția de noi avioane.

Sursa: WikiLeaks

Autor

  • Marius Constantin

    Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: