Fechet: Am semnat contractele de administrare pentru parcurile naţionale şi naturale din România, pentru următorii ani

Sursa foto: Mircea Fechet

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a semnat joi contractele de administrare pentru parcurile naţionale şi naturale din România, valabile pentru următorii zece ani, un pas esenţial în gestionarea eficientă a ariilor protejate.

„Astăzi am semnat contractele de administrare pentru parcurile naţionale şi naturale din România, valabile pentru următorii 10 ani. Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va continua să gestioneze aceste arii protejate, în strânsă colaborare cu autorităţile locale şi naţionale. Semnarea acestor contracte reprezintă un pas esenţial în gestionarea eficientă a ariilor protejate. Însă, cheia succesului nu stă doar în documente, ci în munca zilnică a celor care sunt în prima linie: rangerii, biologii, specialiştii care cunosc terenul şi ecosistemele mai bine decât oricine. Ei sunt cei care, prin devotament şi expertiză, fac posibilă protecţia acestor locuri extraordinare”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că, în cadrul ministerului, va fi susţinută această muncă prin resurse adecvate şi o colaborare constantă, „pentru că viitorul acestor parcuri depinde de oamenii care le administrează”.

Potrivit ministrului Mediului, România se mândreşte cu 13 parcuri naţionale şi 10 parcuri naturale, care protejează o biodiversitate unică în Europa.

„De la Pădurea Letea din Delta Dunării la Munţii Retezat, aceste zone sunt vitale pentru conservarea naturii şi dezvoltarea durabilă”, a punctat el.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: