România, în pericol să intre într-o nouă criză. Rămânem fără medici de familie

medic
Sursa foto: Freepik

Dintr-un total de 11.000 de medici de familie, câți lucrează acum în România, în următoarea perioadă urmează să iasă la pensie circa 6.000. Problema este că tinerii mediciniști nu își doresc această specializare, iar ministrul Sănătății și rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București spun că este nevoie ca statul să vină cu stimulente pentru a-i atrage pe tineri către medicina de familie.

20% dintre doctorii din România sunt medici de familie, iar jumătate dintre ei urmează să se pensioneze. Și nu ar fi o problemă dacă am avea cu cine să-i înlocuim. Însă tinerii mediciniști nu se dau în vânt după această specializare. „Medicii de familie reprezintă circa 20% din corpul medical din Romania – 11.000 din 55.000. Numărul de locuri alocat la rezidențiat este în jur de 400 – adică 7% din total. În următorii ani vor ieși la pensie circa 6.000 de medici de familie. Dacă ne dorim să nu ducem lipsă de medici de familie, trebuie să corelăm numărul de rezidenți pe care îi pregătim cu necesarul de locuri. Acesta este motivul pentru care vom încerca să mărim numărul de medici de familie pe care îi pregătim, pentru a spera că nu vom avea dezechilibre majore în România“, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Nevoie ar fi ca, pe lângă rata de înlocuire a medicilor de familie care vor ieși la pensie, sistemul să producă și acei medici de familie care să și acopere nevoile de servicii medicale din rural, scrie adevarul.ro.

„Medicina de familie este foarte importantă. Încercăm să schimbăm modalitatea de pregătire pentru medicii de familie, pentru a atrage cât mai mulți rezidenți“, a declarat rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București, prof. dr. Viorel Jinga.

Potrivit rectorului, România are în total circa 30.000 de medici rezidenți dintre care doar 4,9% – adică 1.477 – urmează rezidențiatul în medicina de familie. Dintre cei care urmează rezidențiatul în această specialitate peste 70% sunt fete. La rândul său, prof. dr. Cătălina Poiană, prorectorul UMF „Carol Davila“ și președinta Colegiului Medicilor București, a explicat că „aripa tânără a medicilor de familie trebui întărită“ fiind nevoie de o creștere a pregătirii acestor specialiști. „Este nevoie de medici tineri care să aleagă această specialitate la rezidențiat și este nevoie să-i pregătim cât mai bine pentru a răspunde eficient numărului mare de pacienți pe care această specialitate îi gestionează. Medicii de familie trebuie să se ocupe și de prevenția diverselor afecțiuni, ceea ce lărgește orizontul de informații medicale pe care un medic de familie trebuie să le cunoască“, a adăugat președinta CMB.

Potrivit prof. dr. Cătălina Poiană, este nevoie de acele politici de sănătate care să asigure distribuția uniformă a acestor medici. În rural, a mai spus specialista, unde s-a produs o deșertizare a unor zone în sensul în care medicii sunt puțini, serviciile medicale, de asemenea, puține, iar această situație se va accentua în viitor.

Pe de altă parte, a mai spus Cătălina Poiană, medicul de familie nu ar mai trebui să fie un simplu dispecer, ci trebuie să ne amintim faptul că el este un specialist în medicină.

Rafila: Autoritățile locale trebuie să se implice

Acolo unde medicul de familie lipsește în rural, autoritățile locale ar trebui să se implice și să ofere stimulente care să-i determine pe specialiști să practice meseria în zona respectivă: „Sunt ţări europene – Franţa, de exemplu – în care autorităţile locale oferă un pachet pentru un medic care vine să lucreze în comunitate. Medicul acela trebuie să aibă un confort, să aibă unde să stea, să aibă o maşină la dispoziţie, poate să aibă şi un stimul financiar. Putem găsi și în România o formă de stimulare a unui medic“, a exemplificat Rafila.

Întrebat dacă acordarea de stimulente garantează faptul că medicii de familie vor alege să lucreze în rural, Rafila a admis că nu pot exista astfel de garanții.

Un sondaj realizat în rândul rezidenților în medicina de familie și prezentat de prof. dr Viorel Jinga a arătat că în topul motivației de a lucra în mediul rural al tinerilor medici se află facilitățile locale, urmate de apropierea de familie și de dotările din cabinet. Contează însă și comunitatea, posibilitatea dezvoltării profesionale, deficitul de medici, liniștea specifică zonei și stimulentele financiare.

Sondajul a mai arătat că 75% dintre rezidenți își doresc să practice medicina la oraș și doar 25% în mediul rural, 95% își doresc să practice medicina de familie în România, iar 66% nu își doresc să aleagă altă specialitate, dacă ar avea această posibilitate.

Articolul integral AICI.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: