UE amenință Georgia cu sancțiuni dacă va renunța la democrație: Nu vom accepta să devină un „stat cu partid unic”

Sursa foto: Pawel Herczynski

Ambasadorul UE la Tbilisi, Pawel Herczynski, a avertizat vineri că relaţiile Georgiei cu Uniunea vor avea de suferit şi se va ajunge chiar la sancţiuni din partea Bruxellesului în caz că ţara se va îndepărta de democraţie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Diplomatul a afirmat că Uniunea Europeană este dispusă să colaboreze cu orice guvern ales democratic în Georgia, după alegerile parlamentare din 26 octombrie, însă nu va accepta ca republica din sudul Caucazului să se transforme într-un „stat cu partid unic”, fără opoziţie politică.

„Deocamdată, există posibilitatea introducerii unor sancţiuni în viitor, dacă lucrurile merg într-adevăr rău cu alegerile”, a spus Herczynski în faţa unor jurnalişti.

UE a acordat anul trecut Georgiei statutul de candidată la aderare, primul pas către primirea în Uniune, însă relaţiile între Bruxelles şi Tbilisi s-au deteriorat brusc după ce partidul de guvernământ Visul Georgian a impus în mai o lege privind „agenţii străini”, criticată ca un indiciu al îndepărtării de Occident şi al apropierii de Rusia.

Ambasadorul a observat că reprezentanţii Uniunii nu s-au mai întâlnit cu guvernul georgian din iunie; el a menţionat atitudinea „neprietenoasă” a executivului din Georgia.

Herczynski a explicat că suspendarea dialogului a survenit după discuţii interne cu statele membre ale UE privind modul de abordare a „discursurilor anti-occidentale şi anti-europene” ale guvernului de la Tbilisi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: