Dan Nica spune că aflase la Bruxelles, de la cei din cercul lui Şoşoacă, că aceasta a luat decizia de a nu mai candida

Sursa foto: Dan Nica

Europarlamentarul PSD Dan Nica a precizat, duminică, în social media, că a aflat la Bruxelles, de la cei din cercul Dianei Şoşoacă, că aceasta a luat decizia de a nu mai candida, în contextul negocierilor cu George Simion pentru sprijinul candidaturii la preşedinţie, iar ulterior aceste negocieri au eşuat şi aceasta şi-a depus candidatura. Nica a respins ”speculaţiile celor de la PNL care încearcă să inventeze o legătură cu decizia CCR de sâmbătă”.

“Mă uit cu uimire la declarațiile disperate ale celor de la PNL în contextul deciziei CCR în cazul Șoșoacă și la încercarea de a lega acest caz de o declarație făcută de mine la o emisiune de televiziune în care se discuta despre șansele candidaților la președinția României!

Eu aflasem în acea zi, la Bruxelles, de la cei din cercul doamnei Șoșoacă, că aceasta a luat decizia de a nu mai candida, în contextul negocierilor cu George Simion pentru sprijinul candidaturii la președinția României. Ulterior, aceste negocieri au eșuat și doamna Șoșoacă a decis să-și depună candidatura.

De aici și până la speculațiile celor de la PNL care încearcă să inventeze o legătură cu decizia CCR de sâmbătă nu pot decât să înțeleg ca sunt disperați pentru că domnul Ciucă stă prost în sondaje, dar poate puțină onestitate față de români cred că s-ar putea să-i ajute”, a notat Nica pe Facebook.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: