Declarația de avere a candidatului independent la președinție Mircea Geoană pare desprinsă din visele oricărui român. Acesta s-a bucurat, până acum, de un salariu lunar de 20.000 de euro, iar conturile sale arată foarte bine din punct de vedere financiar. Unde mai pui că are și obiecte de artă, de cult și bijuterii de aproape 500.000 de lei, conturi în lei, euro și dolari, în bănci din țară și străinătate, bani din acțiuni, dividende, salarii, chirii, drepturi de autor etc. În cadrul unei emisiuni realizate de Ovidiu Ioanițoaia, la GSP, Mircea Geoană a povestit despre ce beneficii financiare a obținut ca secretar adjunct al NATO.
Fostul secretar adjunct NATO, Mircea Geoană, este unul dintre românii care nu trebuie să-și facă griji pentru ziua de mâine, judecând după declarația de avere pe care a depus-o la BEC, în vederea candidaturii la prezidențiale.
Sursele sale de venit sunt multe și diverse. Mircea Geoană a consemnat aici doar proprietățile și beneficiile financiare care se află pe numele domniei sale sau în comun cu soția. Dacă soția și copiii ar fi fost persoane publice, poate că și declarația ar fi arătat cu totul altfel.
Salariu de 20.000 de euro de la NATO
Potrivit informațiilor pe care candidatul la prezidențiale le furnizează, ca secretar adjunct al NATO a avut un salariu de 20.000 de euro pe lună, plus cheltuieli de protocol.
Are două apartamente (unul donație și altul cumpărat), două autoturisme Lexus, bijuterii, obiecte de artă, mobilier, obiecte de cult etc, în valoare de aproape 500.000 lei, a mai încasat din vânzarea unui apartament 240.000 de euro, dar a donat o mașină de 40.000 de euro; bani în conturi în sumă de 1.246.028, 78 lei; Plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate în valoare de peste 200.000 de euro și 25 .00 de dolari, plus salariile, chiriile, dividendele și drepturile de autor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News