Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase marţi dimineaţă din catedrală în cadrul unei procesiuni

Sursa foto: ansamblulmitropolitaniasi.ro

Aproximativ 300.000 de persoane sunt aşteptate să participe la pelerinajul religios de la Iaşi, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva urmând a fi scoase, marţi dimineaţă, din Catedrala Mitropolitană.

Potrivit Jandarmeriei, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce înseamnă un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare de peste 20 de ore.

În total, autorităţile estimează că 300.000 de persoane vor participa la evenimentul religios de la Iaşi.
Măsurile de siguranţă în timpul pelerinajului vor fi asigurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Alexandru cel Bun” Bacău, care va colabora cu Jandarmeria şi Poliţia din Iaşi.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi va asigura sprijin persoanelor care au nevoie de îngrijiri medicale.
Pentru a evita aglomerarea şi producerea de busculade, s-a realizat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană – str. Arhitect G.M. Cantacuzino – str. Iordache Lozonschi – str. Cloşca- str. Petru Movilă – str. Uzinei – str.  Morilor – str. Alexandru Ipsilanti Vodă – str. Sfântul Andrei – stradela Alexandru Ipsilanti – Blvd. Regele Ferdinand I al României.
Pe toată perioada desfăşurării manifestărilor religioase de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, preoţi, voluntari şi forţe de ordine vor fi prezenţi în zonele de deplasare ale pelerinilor şi vor sta la dispoziţia celor care vor avea nevoie de sprijin şi îndrumare.
Jandarmii le recomandă pelerinilor să aibă răbdare şi înţelegere, în condiţiile în care timpul de aşteptare poate fi mai mare în unele zile.
De asemenea, persoanele cu probleme grave de sănătate care doresc să participe la pelerinaj şi care au nevoie constantă de îngrijire medicală sunt îndemnate să se asigure că au asupra lor medicamentele necesare şi istoricul medical, pentru a-l prezenta, în cazul unor urgenţe medicale.
”Totodată, din estimările organizatorului şi din experienţa anilor trecuţi, este recomandat să participaţi la pelerinaj în prima parte a perioadei, pentru că timpul de aşteptare este mai scăzut. Având în vedere condiţiile meteorologice schimbătoare, specifice acestei perioade din an, asiguraţi-vă că aveţi asupra dumneavoastră, după caz, elemente de îmbrăcăminte care vă asigură confortul termic şi pelerine de vânt şi ploaie. Având în vedere că la această manifestare se preconizează prezenţa unui număr foarte mare de participanţi şi timpul de aşteptare poate depăşi, în anumite perioade ale pelerinajului, 14-16 ore, asiguraţi-vă că aveţi asupra dumneavoastră apă şi produse alimentare, pentru că este posibil să nu existe în apropierea locului unde vă aflaţi magazine pentru a vă procura cele necesare”, au precizat reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobilă ”Alexandru cel Bun” Bacău.
Mai multe străzi din centrul Iaşiului vor fi închise în funcţie de afluxul pelerinilor.
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe marţi, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult. În acest an, alături de moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva, vor fi aduse, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, şi moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.
În 14 octombrie, va avea loc slujba Sfintei Liturghii care va fi oficiată pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.
Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: