Pensie sau indemnizație de 2.000 de lei în plus lunar pentru 500.000 de români. Cum se dau banii?

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Există românia care primesc bani în plus ca pensie sau indemnziație pentru că au lucrat într-un anumit domeniu de activitate sau care au un statut special în societate. Ei au avut mult de suferit.

Sumele variază și pot ajunge chiar și la 2.000 de lei în plus pe lună la pensie. Conform ultimelor date, 419.957 de persoane beneficiau, în luna septembrie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, cu 1.391 mai puţine faţă de luna anterioară.

Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 – privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 191.730. Indemnizaţia medie era de 1.533 lei.

2.000 de lei în plus la pensie pentru aproape 500.000 de pensionari. Ce locuri de muncă au avut?

Un număr de 15.068 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 938 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 65.687 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 – privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 872 lei.

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 – privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 44.263, suma medie plătită fiind de 82 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 341/2004 – recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.734, aceştia primind o sumă medie de 2.170 lei.

De asemenea, în septembrie 2024, erau înregistraţi 556 de beneficiari conform Legii 109/2005 – Artişti, indemnizaţia medie fiind de 345 lei, 14.064 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 – Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.917 lei, şi 75.855 beneficiari conform Legii 578/2004 – Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 128 lei.

Ce sunt perioadele asimilate?

Perioadele asimilate sunt perioadele pentru care nu s-au datorat sau nu s-au plătit contribuţii de asigurări sociale considerate prin lege echivalente stagiului de cotizare în sistemul public de pensii şi care se valorifică la stabilirea prestaţiilor de asigurări sociale în condiţiile legii, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public.

Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 360/2023: “(1) În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul:

a) a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;

b) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

c) a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii”

d) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;

e) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani.”

EXCEPȚIE (din punct de vedere al determinării stagiului de cotizare contributiv): Perioada asimilată în care o persoană a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani se ia în considerare la calculul stagiului minim de cotizare contributiv și al stagiului complet de cotizare contributiv.

Ce sunt perioadele necontributive?

Perioadele necontributive sunt perioade recunoscute ca vechime în muncă sau, după caz, ca stagiu de cotizare în baza unor acte normative specifice care vizează anumite categorii de persoane, pentru care nu a existat obligația plății contribuțiilor de asigurări sociale, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: