România nu mai are niciun euro disponibil din creditele de angajament pentru Sănătate din PNRR, deoarece toate contractele prevăzute în program au fost deja semnate, spune Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, la Profit Health.forum Ediţia a XIV-a.
„În ultimii trei ani de zile, pot spune că s-au investit în sistemul de sănătate peste 12 miliarde de lei. Vorbim aici de fonduri, credite de angajament şi bani concreţi care au fost alocaţi spitalelor, unităţilor sanitare şi autorităţilor locale, acolo unde a fost cazul. Contracte de finanţare concrete au fost semnate şi toate sunt în desfăşurare. În momentul de faţă, Ministerul Sănătăţii gestionează peste 3.200 de contracte de finanţare PNRR, pe toate palierele. Pot da exemple concrete de lucruri care s-au realizat. Investiţiile sunt împărţite în trei mari categorii: zona prespitalicească (medicina de familie, centrele comunitare integrate şi ambulatoriile de specialitate, atât de necesare), zona intraspitalicească (construcţia de spitale noi, reabilitarea şi dotarea celor existente) şi digitalizarea. În zona intraspitalicească, există două categorii de spitale noi: spitale nou înfiinţate, cum ar fi Institutul Regional de Oncologie din Timişoara, şi spitalele regionale care, deşi păreau imposibil de realizat, sunt acum în construcţie. De exemplu, în Târgu Mureş s-a construit primul centru pentru copii. La cele trei spitale regionale (Iaşi, Cluj, Timişoara) au început lucrările anul trecut. În aceste cazuri, se construiesc noi structuri monobloc în curţile spitalelor existente, urmând ca activitatea să fie mutată în clădirile noi din cele vechi, care vor fi ulterior reabilitate. Lucrările sunt în desfăşurare, iar unele proiecte sunt deja avansate. De exemplu, Spitalul Judeţean din Bistriţa va fi dat în folosinţă în ianuarie anul viitor. Centrul de patologie cerebrovasculară din Cluj-Napoca se află în plină desfăşurare, iar centrul de arşi din Timişoara avansează, lucrându-se deja la etajul 5, inclusiv la heliport. Spitalul de Reumatologie de la Marie Curie şi alte spitale regionale sunt în diferite stadii de construcţie. În plus, centrele de politraumă din Cluj, Braşov, Sibiu şi Piteşti sunt într-un stadiu avansat, unele fiind deja finalizate. 7 centre de radioterapie au fost date în folosinţă anul trecut, iar ultimul dintre ele, la Ploieşti, urmează să fie finalizat în curând”, a declarat Rogobete.
El a subliiat că aceste centre sunt esenţiale pentru tratarea pacienţilor oncologici şi sunt amplasate în centrele universitare, acolo unde există şi centre de oncologie.
A treia componentă importantă din PNRR este digitalizarea. spune secretarul de stat responsabil cu implementarea proiectelor din PNRR.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News