Un purtător de cuvânt al familiei regale a declarat că Regele Charles al Marii Britanii nu va marca prin evenimente publice oficiale sau reuniuni private ale familiei împlinirea unui an de la moartea mamei sale, fosta regină Elisabeta a II-a, transmite Reuters.
Regele Charles, în vârstă de 74 de ani, a urcat pe tron la 8 septembrie, imediat după moartea mamei sale, Elizabeth.
Moartea monarhului în vârstă de 96 de ani, cel mai longeviv rege sau regină, care a domnit cel mai mult timp în Marea Britanie, a provocat o revărsare de emoţie în întreaga lume. Regatul a trecut printr-o perioadă de doliu de 10 zile, iar la înmormântare au venit mii de personalităţi din străinătate şi zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile din centrul Londrei.
Însă împlinirea unui an de la tristul eveniment nu va fi acum un eveniment marcat public.Regele şi soţia sa, regina Camilla, vor petrece această zi în linişte, în privat, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham. Procedând astfel, Charles calcă pe urmele mamei sale, care obişnuia să petreacă în acelaşi mod ziua în care a murit tatăl său.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News