Bruxelles-ul a acceptat prelungirea termenului până la care România poate depune planul de reducere a deficitului

Sursa foto: Pexels

Comisia Europeană a convenit cu România doar prelungirea, până la 31 ianuarie 2025, a termenului limită până la care ţara poate depune planul său de reducere a deficitului bugetar, a explicat miercuri, pentru Reuters, un purtător de cuvânt de la Comisia Europeană.

„În condiţiile în care nu am primit încă planul României, nu putem face comentarii cu privire la conţinutul său. Înainte de trimiterea planului, Comisia este angajată într-un dialog tehnic cu statele membre, inclusiv cu România, în ideea de a se asigura că aceste planuri respectă toate cerinţele prevăzute în legislaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar, citat de Reuters.

România nu a prezentat încă proiectul de buget pe 2025, însă analiştii şi agenţiile de rating se aşteaptă la unele majorări de taxe pentru consolidarea finanţelor publice. Coaliţia guvernamentală a majorat salariul minim şi pensiile în sistemul public în acest an, scrie Reuters.

Anterior, premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul „a ajuns la o înţelegere” cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal de reducere a deficitului şi a subliniat că este esenţial că experţii CE au fost de acord că România are nevoie de perioada cerută de 7 ani pentru a realiza proiecte majore de investiţii în economie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: