Potrivit ultimului sondaj de opinie, aproape 76% dintre oamenii de afaceri de peste Prut se declară pro-europeni, iar 66% dintre aceștia consideră că aderarea la blocul comunitar le va aduce avantaje economice.
„Cum spuneam, antreprenorii sunt mai inteligenți decât consideră propaganda rusă și asta o vedem și din acest sondaj. Eu cred că antreprenorii sunt cei mai buni ambasadori ai acestui mesaj, pentru că, spre exemplu, în asociația noastră noi avem mai mult de 50 de membri, aceștia având peste 800 de angajați. Deci fiecare antreprenor mai angajează încă minimum. 10 oameni și toți văd avantajul acestor schimbări”, este de părere Victor Ghereg, vicepreședintele Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni.
Acesta spune că, în ce privește aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, antreprenorii mai au de lucru, însă economia se schimbă permanent, prin urmare nu pot aștepta, trebuie să se adapteze din mers. Legat de nevoile companiilor pentru a se putea adapta rapid standardelor blocului comunitar, vicepreședintele COAB a afirmat, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, că acestea sunt asemănătoare cu cele ale României, la momentul pre-aderării.
„Eu cred că și acum România își adaptează legislația, sistemele economice la Uniunea Europeană. La fel va face și Republica Moldova. Nu este o excepție, sunt lucruri prin care deja au trecut și alte țări: România, Polonia, Ungaria, Bulgaria. Deci sunt foarte multe exemple din din care noi putem învăța. (…) România este piața cel mai ușor accesibilă pentru orice antreprenor din Republica Moldova. Este foarte simplu să-ți deschizi o companie, să începi o o afacere sau să-ți extinzi afacerea în România. Astfel, înveți ce este aici înveți, dar și despre oportunitățile din Uniunea Europeană. Evident că este o cale mult mai simplă”, a explicat antreprenorul.
Singurul lucru care ar putea fi îmbunătățit în felul cum decurg relațiile dintre cele două țări, este de părere Victor Ghereg, este faptul că acestea ar trebui să devină și mai strânse decât sunt în acest moment.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News