Record la ambalaje returnate

Sursa foto: RetuRO SGR

Peste 81% dintre ambalajele cu sigla „SGR” au fost returnate de către consumatori în luna septembrie, în creștere față de luna august, când rata de colectare a fost de 78%, arată datele centralizate, publicate de RetuRo, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare.

Astfel, luna trecută, consumatorii au returnat 453 de milioane de ambalaje.

În total, 2,32 miliarde de ambalaje au fost returnate din decembrie 2023 până în septembrie 2024, iar din momentul implementării sistemului în România și până în prezent, aproximativ 144.000 de tone de ambalaje au fost predate de RetuRO către reciclatori, asigurând reintegrarea materialelor în circuitul economic pentru fabricarea de noi ambalaje, conform principiului bottle-to-bottle, scrie Agerpres.

„Rezultatele remarcabile obținute de SGR într-un timp atât de scurt reflectă nu doar necesitatea acestui sistem, ci și creșterea încrederii românilor, care consideră sistemul un partener în eforturile de reducere a deșeurilor și de promovare a reciclării. Succesul implementării Sistemului de Garanție-Returnare în România se datorează în mare măsură unui cadru legislativ solid care a facilitat mobilizarea și cooperarea tuturor actorilor implicați – de la autorități, producători, marii retaileri și până la mici comercianți și consumatori. Fără un cadru legislativ clar și fără obligațiile prevăzute de lege, este puțin probabil ca adoptarea acestui sistem să fi fost la fel de rapidă și de extinsă. În egală măsură, sprijinul din partea actualului guvern, care a înțeles importanța acestui proiect pentru viitorul sustenabilității în România, a fost esențial în etapa de implementare a Sistemului de Garanție-Returnare, prin deschiderea de a analiza și discuta propunerile de adaptare a cadrului legislativ pentru a asigura o mai bună funcționare a sistemului, astfel încât acesta să răspundă cât mai bine așteptărilor și nevoilor tuturor părților implicate”, a declarat, într-un comunicat de presă, Gemma Webb, CEO și președinta Directoratului RetuRO.

La acest moment, RetuRo are o infrastructură extinsă, cu șapte centre regionale de numărare și sortare deja operaționale, situate în județele: Prahova (Ariceștii Rahtivani), Dolj (Almăj), Bacău (Nicolae Bălcescu), Brașov, Cluj (Bonțida), Ilfov (Otopeni) și Timiș (Giarmata). Acestea, alături de centrele gestionate în parteneriat cu alți operatori la nivel național, permit procesarea a peste peste miliarde de ambalaje pe an.

În același timp, prin extinderea infrastructurii, RetuRo a creat mai mult de 800 de locuri de muncă „verzi”.

RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie non-profit, creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: