Cum au motivat judecătorii ÎCCJ achitarea lui Călin Popescu Tăriceanu. Dosarul se judecă în continuare

Sursa foto: INQUAM Photos/ Ilona Andrei

Judecătorii de la Înalta Curte au susținut că nu există probe directe cum că fostul premier Tăriceanu ar fi cerut sau ar fi știut de mita de 800.000 de dolari

Călin Popescu Tăriceanu a fost acuzat în anul 2008 de către DNA că ar fi primit 800.000 de dolari de la denunțătorii Fujitsu Siemens Computers (intermediarii Microsoft în România) pentru ca statul român să-și plătească niște datorii mai vechi și să prelungească licențele Microsoft. Banii ar fi fost folosiți apoi de liderul PNL pentru a-i plăti pe consultanții israelieni Tal Silberstein și Arthur Finkelstein.

Tăriceanu achitat în lipsa probelor directe

Miza procesului o constituie mita de 800.000 de dolari, în condițiile în care faptele de care este acuzat fostul premier liberal s-au prescris de mult. Chiar Călin Popescu Tăriceanu a cerut ca procesul să continue, urmărind să obțină achitarea pentru ca banii să nu i se confiște. După decizia de achitare a fostului premier, DNA a făcut apel la completul de 5 judecători de la ÎCCJ, unde singura miză a rămas confiscarea sau nu a sumei de 800.000 de dolari.

Potrivit publicației G4media, dosarul DNA are la bază mai multe probe indirecte privind implicarea lui Tăriceanu în acest caz, sursa citată menționând că în urmă cu zece ani Instanța Supremă dădea condamnări pe astfel de probe, la fel cum a fost și în cazul Zambaccian.

Astfel, în acest dosar, procurorii au venit cu mai multe probe indirecte care ar fi demonstrat că fostul premier a știut și a aprobat primirea mitei de la intermediarii Microsoft. Pe de o parte este vorba despre denunțurile lui Dragoș Nicolaescu, directorul Fujitsu Siemens Computers (FSC) România și Florin Pletea (director în cadrul Microsoft România). Aceștia ar fi susținut la DNA că s-au înțeles cu premierul Tăriceanu, prin intermediul lui Petru Berteanu și Dorin Marian (șeful cancelariei lui Tăriceanu la acea dată), să pună la punct afacerea Microsoft în schimbul unui comision de 10 %.

Pe lângă aceste denunțuri, procurorii DNA au mai prezentat instanței mai multe emailuri cu discuții cu șefii de la FSC Austria, denunțurile Fujitsu Siemens Computers Gmbh din Austria, dar și cursul ulterior al evenimentelor privind licențele Microsoft și achitarea de către Petru Berteanu a datoriei lui Tăriceanu către consultanții israelieni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: