Consiliul General al Capitalei a aprobat, luni, organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Proiectul a fost aprobat cu 47 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”.
Bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi Primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. La iniţiativa PSD, a fost adăugată, printr-un amendament, o a treia întrebare care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli. Acest amendament a fost aprobat de Consiliul General cu 45 de voturi „pentru”, trei abţineri şi un vot „împotrivă”.
Astfel, cele trei întrebări la care bucureştenii sunt aşteptaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” sunt următoarele:
* „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”
* „Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”
* „Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News