Ciucă anunță că va convoca Biroul Permanent al Senatului

Premierul Nicolae Ciuca isi anunta demisia din functia de premier, in Bucuresti, 12 iunie 2023. Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, anunţă că va convoca Biroul Permanent al acestei camere Pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care va fi reexaminată legea pensiilor speciale şi vor fi făcute modificările necesare pentru a respecta decizia CCR.

”Vom corecta fără întârziere aspectele semnalate de judecătorii Curţii, pentru că de această lege depinde îndeplinirea unui jalon important din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, condiţie necesară pentru a accesa fondurile europene”, adaugă el.

”Legea pensiilor speciale trebuie modificată cât mai repede, pentru ca întreg textul actului normativ să se încadreze în limitele constituţionale. Voi convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care vom reexamina această lege şi o vom modifica astfel încât să respecte decizia Curţii Constituţionale”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook, marţi.

El a subliniat importanţa acestei legi, informează news.ro.

”Vom corecta fără întârziere aspectele semnalate de judecătorii Curţii, pentru că de această lege depinde îndeplinirea unui jalon important din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, condiţie necesară pentru a accesa fondurile europene”, a arătat el.

Curtea Constituţională a admis parţial, miercurea trecută, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat, într-o declaraţie de presă, că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.

Premierul Marcel Colacu a anunţat, joia trecută, că săptămâna viitoare va fi convocat Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a modifica legea pensiilor speciale în acord cu obiecţiile Curţii Constituţionale.

La rândul său, preşedintele Senatului şi liderul PNL Nicolae Ciucă a precizat că va fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a modifica proiectul privind pensiile speciale, după ce va apărea motivarea deciziei Curţii Constituţionale care a admis parţial sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe actul normativ.

Curtea Constituţională a publicat, luni, pe site-ul instituţiei, motivarea deciziei. Printre altele, judecătorii Curţii precizează că nu pot fi făcute modificări ale spectrului remodelării elementelor definitorii ale dreptului la pensie deja exercitat şi anume pensie aflată în plată, deoarece acest lucru ”afectează integritatea şi substanţa acestuia şi pune sub semnul îndoielii încrederea cetăţeanului în stat şi în activitatea de legiferare”.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: