Legea potrivit căreia alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendum şi la alegerile parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial.
Actul normativ a fost promulgat marţi de preşedintele Klaus Iohannis.
Legea modifică şi completează acte normative în materie electorală în sensul eficientizării şi ordonării activităţii infrastructurii implicate, al eliminării eventualelor disfuncţionalităţi şi al înlăturării vidului de reglementare în ceea ce priveşte desfăşurarea concomitentă a operaţiunilor electorale şi referendare.
Astfel, s-a urmărit crearea mecanismului pentru ca, în acelaşi timp în care au loc fie alegeri parlamentare, fie alegeri prezidenţiale, să se poată desfăşura nu numai un referendum naţional, ci şi unul local.
Potrivit legii, „în situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea ‘VOTAT’, pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin”.
În situaţia prevăzută de lege, pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local.
Conform actului normativ, organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional sau local, atribuţiile care revin autorităţilor publice, precum şi procedura de votare se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale privind alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz. Operaţiunile necesare organizării şi desfăşurării referendumului naţional sau local sunt îndeplinite de organismele electorale constituite pentru alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.
Actul normativ mai prevede că hârtia necesară pentru buletinele de vot şi tipărirea acestora pentru referendumul naţional sau local se asigură potrivit prevederilor legale aplicabile alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerilor pentru preşedintele României, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News