UPDATE Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, acuzat de luare de mită. El este audiat la DNA Iași

foto: Gov.ro

UPDATE, ORA 09.06

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru este audiat joi dimineaţă, la DNA Iaşi, fiind acuzat de mai multe fapte de luare de mită.

În urmă cu cinci zile, Nelu Tătaru avea pe Facebook următoarea postare: ”„Nelu, tu pentru ce munceşti atât la spital?”, mă întreabă o cunoştinţă. „Pentru pacienţi”, îi răspund. „Cum, nu pentru bani?”, mă întreabă. „NU”, i-am raspuns. În multe domenii de activitate, mulţi oameni muncesc doar pentru partea financiară sau recunoaştere. Alţii, la fel de mulţi, muncesc pentru că le place ceea ce fac. Unii, nu ştiu câţi, merg la muncă pentru că le place să răspundă la provocări, unele chiar riscante. Eu fac tot ce îmi stă în putinţă pentru viaţa şi sănătatea pacienţilor mei! Aceasta este misiunea mea! Aşadar, cei care aveţi bucuria de a face în fiecare zi câte ceva bun vă spun că vă admir pentru ceea ce faceţi”.

Potrivit articolului 72 din Constituţie, ”Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.


ȘTIREA INIȚIALĂ

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru este acuzat de luare de mită de la pacienți. Din primele informații, se pare că el lua sume mici. Ar fi cercetate peste 100 de acte materiale.

Din primele informații, Nelu Tătaru a fost săltat de procurorii DNA din locuința lui și e dus la Iași, pentru audieri.

Nelu Tătaru este președintele PNL Vaslui și a fost propus pe primul loc pe lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor la alegerile din luna decembrie.

Nelu Tătaru a fost  ministru al Sănătății din 26 martie 2020 până în data de 23 decembrie 2020.

În vârstă de 52 de ani, Tătaru este preşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. Tătaru este şi medic chirurg la spitalul Municipal Huşi.

În calitate de ministru al sănătății a luat măsuri pentru oprirea pandemiei de COVID-19, informează antena3.ro.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: