Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a discutat, miercuri, cu ambasadorul Austriei la Bucureşti, Ulla Krauss-Nussbaumer, despre aderarea deplină la Spaţiul Schengen şi perspectivele continuării dialogului tehnic şi politic bilateral pentru atingerea acestui obiectiv până la finalul anului. Următoarea reuniune importantă pentru acest dosar va avea loc la Budapesta, în 21-22 noiembrie. ”Deciziile politice se fundamentează la rândul lor pe aceste progrese din teren şi pe stadiul discuţiilor la nivelul ministerelor de interne. Vom continua munca pe această linie de gândire şi de acţiune, inclusiv la întâlnirea de la Budapesta, vom continua până la atingerea obiectivului nostru de ţară”, a afirmat Predoiu.
Viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a discutat, miercuri, cu Ulla Krauss-Nussbaumer, noul ambasador al Austriei în România, despre priorităţile comune în domeniul Afacerilor Interne şi avansarea procesului de aderare la Spaţiul Schengen.
”Schimbul de opinii a oferit posibilitatea de a trece în revistă cele mai importante aspecte ale cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne, cu accent pe subiectul aderării depline la Spaţiul Schengen şi pe perspectivele continuării dialogului tehnic şi politic bilateral pentru atingerea acestui obiectiv până la finalul anului în curs. În acest context, a fost evidenţiat că următoarea reuniune importantă pentru acest dosar va avea loc între miniştrii de interne, în perioada 21-22 noiembrie, la Budapesta, cu participarea României, Bulgariei, Austria şi Preşedinţia ungară a Consiliului UE”, arată Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, discuţiile au relevat contribuţia României şi Austriei în asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE, în combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, inclusiv pe componenta de dimensiune externă, pentru o abordare preventivă.
Cătălin Predoiu a reafirmat angajamentul României de a menţine practici sigure şi eficiente de gestionare a frontierelor, de a aplica toate procedurile Schengen, inclusiv controalele la frontieră şi de a continua să contribuie de manieră semnificativă la eforturile UE de combatere cât mai eficientă a criminalităţii transfrontaliere. Măsurile consolidate luate în ultima perioadă de către autorităţile române alături de Austria, de parteneri din cadrul UE şi din regiune, precum şi de instituţii şi agenţii UE s-au materializat în rezultate importante în ceea ce priveşte gestionarea migraţiei ilegale la frontierele externe ale României, aceasta fiind redusă la valori aproape de zero. Suplimentar, toate aspectele convenite în plan bilateral cu Austria se aplică cu foarte bune rezultate.
”Aceste detalii constituie argumente decisive în discuţiile legate de dosarul Schengen. Problema îndeplinirii criteriilor tehnice pentru aderarea României la Schengen a fost de mult rezolvată, odată cu încheierea cu succes a celor 8 vizite de evaluare tehnică şi a celor 2 vizite voluntare din anul 2022. Menţionarea îndeplinirii criteriilor tehnice a rămas în dezbaterea publică a unor comentatori ai dosarului Schengen din inerţie, problema nu mai constituie subiect în agenda discuţiilor de ani de zile. Problemele rămase în discuţie în anii precedenţi au fost controlul migraţiei iregulare şi ilegale, protecţia frontierelor, migraţia secundară, politicile de returnare. Rezultatele foarte bune din teren ale Ministerului Afacerilor Interne pe toate aceste teme au permis relansarea cu succes anul trecut a dosarului, soldată cu decizia privind Air and Maritime Schengen, discuţii structurate de o manieră pro-activă şi constructivă cu partenerii austrieci şi ceilalţi parteneri europeni. Deciziile politice se fundamentează la rândul lor pe aceste progrese din teren şi pe stadiul discuţiilor la nivelul ministerelor de interne. Vom continua munca pe această linie de gândire şi de acţiune, inclusiv la întâlnirea de la Budapesta, vom continua până la atingerea obiectivului nostru de ţară”, a declarat Cătălin Predoiu.
Potrivit MAI, dincolo de dosarul Schengen, ministerul rămâne interesat să continue dialogul bilateral pe teme de securitate şi migraţie cu viitorul Guvern austriac. Predoiu consideră că viitorul trebuie clădit pe o agendă de consolidare şi îmbunătăţire a securităţii europene, bazată pe o abordare comună, pe încredere şi corectitudine.
La rândul său, ambasadorul Ulla Krauss-Nussbaumer a apreciat atitudinea, abordarea şi eforturile României în context Schengen şi a subliniat disponibilitatea Austriei de a se implica în continuare în iniţiativele de cooperare care consolidează securitatea frontierelor UE şi de a facilita obţinerea unor răspunsuri eficiente în domeniu, pe baza unei abordări comprehensive.
Ambasadorul a arătat că România este un partener important în menţinerea securităţii Uniunii Europene şi că Austria apreciază această colaborare şi se angajează să lucreze împreună cu România pentru a promova un climat sigur în UE şi regiune.
MAI menţionează că discuţiile au întărit angajamentul bilateral de a lucra împreună în abordarea provocărilor criminalităţii transfrontaliere şi în consolidarea relaţiei bilaterale.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News