Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, concomitent cu participarea la primul tur al alegerilor prezidenţiale, să răspundă unui număr de trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcolile din Bucureşti.
Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), în Bucureşti sunt aproximativ 1.787.590 de alegători, inclusiv cei care vor împlini 18 ani în ziua de 24 noiembrie, şi 1.289 de secţii de votare.
Cine poate vota la referendum
La referendumul local vor putea vota doar cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, inclusiv cei care „şi-au făcut viză de flotant acum o zi, două sau trei zile”, după cum a precizat primarul general Nicuşor Dan. Bucureştenii vor vota în aceleaşi secţii în care îşi vor exprima opţiunea de vot pentru alegerea Preşedintelui României, în acelaşi interval de timp, între orele 7,00 – 21,00, şi cu aceeaşi ştampilă.
„Dacă la ora 21.00 este coadă la secţia de votare, toţi oamenii vor putea vota, dar nu mai târziu de ora 23.59”, a explicat Nicuşor Dan, joi, într-o conferinţă de presă.
Alegătorii din Bucureşti vor vota la secţiile de vot la care sunt arondaţi, cu excepţia membrilor Birourilor electorale şi a persoanelor implicate în procesul electoral. Votanţii cu mobilitate redusă îşi vor putea exprima opţiunea la secţia cea mai apropiată, urmând să fie trecuţi pe listele suplimentare.
Va exista o singură urnă specială în care vor fi colectate toate buletinele de vot, iar aceasta va putea fi folosită de către alegătorii care nu se pot deplasa, cei care au o activitate care impune prezenţa continuă la locul de muncă, persoanele internate sau cele arestate la domiciliu. Solicitanţii urnei speciale vor trebui să facă două cereri diferite: una pentru alegeri prezidenţiale şi alta pentru referendum.
Cum vor putea vota bucureştenii
Alegătorii din Bucureşti vor putea vota la alegerile prezidenţiale şi la referendum sau doar la unul dintre scrutinuri. Vor fi două liste electorale diferite, una pentru prezidenţiale şi cealaltă pentru referendum. Alegătorii din Bucureşti care optează pentru ambele scrutinuri, vor primi patru buletine de vot – unul pentru alegerea Preeşedintelui României şi trei buletine pentru fiecare din cele trei întrebări ale referendumului, pe care există două chenare cu variantele de răspuns „DA” sau „NU”.
Primarul general Nicuşor Dan a atras atenţia că alegătorii trebuie să ridice şi să-şi exprime opţiunea pe toate cele trei buletine de vot de la referendum, şi nu doar pe unul sau două dintre acestea. Pentru ca votul să fie valabil, trebuie pusă ştampila doar în interiorul unuia din cele două chenare.
În secţiile de votare vor fi câte patru urne, una pentru alegerea preşedintelui şi trei pentru fiecare din cele trei întrebări ale referendumului. Edilul Capitalei a menţionat că şi dacă alegătorul greşeşte urnele, votul său va fi valabil cu condiţia să fie exprimat în mod corect.
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că pentru referendumul local din Capitală au fost tipărite, în total, de către Monitorul Oficial, 5.891.286 de buletine de vot, câte trei pentru fiecare alegător. Aceste buletine de vot au fost deja transportate la locaţiile aferente birourilor locale de sector şi în momentul de faţă ele sunt împărţite în saci pentru a fi distribuite secţiilor de votare, împărţire care, potrivit calendarului electoral, va avea loc sâmbătă.
Condiţii de validare a referendumului
Pentru ca referendumul local din Bucureşti să fie validat, este necesară prezenţa a 30% din numărul alegătorilor din Bucureşti, reprezentând aproximativ 540.000 de persoane. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente. Totodată, buletinele valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puţin 25% din numărul persoanelor cu drept de vot, adică aproximativ 450.000 de bucureşteni.
Procesele-verbale vor fi întocmite separat pentru fiecare dintre cele trei întrebări şi vor fi transmise Birourilor electorale de sectoare, iar după centralizare, rezultatele vor fi transmise la Biroul Electoral Central, care va anunţa dacă referendumul local este sau nu valid.
Întrebările la care trebuie să răspundă bucureştenii
Cele trei întrebări care se vor regăsi pe cele trei buletine de vot de la referendumul local la care vor trebui să răspundă bucureştenii sunt următoarele:
1. Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?
2. Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?
3. Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?
Potrivit calendarului referendumului, joi, 21 noiembrie 2024, a fost termenul limită până la care trebuie întocmite şi tipărite listele electorale permanente pentru referendumul local, în două exemplare, responsabili de acest lucru fiind primarii sectoarelor Capitalei.
Cum se organizează procesul electoral
În ziua votării – 24 noiembrie, la ora 6:00, se verifică urnele, listele electorale, buletinele de vot şi ştampilele, se va consemna, în procese-verbale, numărul buletinelor de vot primite şi al celor lipsă, pe măsura deschiderii pachetelor sigilate, se va pune ştampila de control pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot din acestea şi se vor închide şi sigila urnele prin aplicarea ştampilei de control, iar la ora 7.00 începe votarea.
Potrivit aceluiaşi calendar electoral stabilit de Primăria Capitalei, în cel mult 24 de ore de la încheierea votării – 25 noiembrie 2024, ora 21:00 – se numără voturile şi se încheie procesele-verbale, iar apoi vor fi trimise Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti dosarul cu rezultatele votării, toate contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale biroului electoral al secţiei de votare, buletinele de vot nule şi cele contestate, împreună cu întâmpinările, contestaţiile şi materialele la care acestea se referă, precum şi dosarele cuprinzând listele electorale utilizate în cadrul secţiei de votare, îndosariate pe tipuri de liste, precum şi ştampila de control. Este de aşteptat ca până pe 28 noiembrie să fie centralizate şi validate rezultatele referendumului local de către Biroul Electoral Central.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News