G7
Miniștrii de Externe din principalele țări industrializate ale lumii s-au reunit luni la Roma, în contextul în care războaiele din Orientul Mijlociu și Ucraina intră într-o fază decisivă și asistăm la o anumită presiune pentru avansarea eforturilor diplomatice înainte de preluarea mandatului de către noua administrație americană.
Speranțele de negociere a unei încetări a focului în Gaza și Liban au fost prioritare pe ordinea de zi a reuniunii Grupului celor Șapte (G7), care a reunit miniștrii din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite, în ultima întâlnire G7 a administrației Biden, scrie The Associated Press.
PARIS
Luni, liderul extremei-drepte franceze, Marine Le Pen, a amenințat din nou cu retragerea încrederii guvernului de coaliție din Franța printr-o moțiune de cenzură, după ce discuțiile cu prim-ministrul Michel Barnier nu au reușit să satisfacă cererile partidului său privind concesiile bugetare. Le Pen a declarat că nimic nu s-a schimbat în urma discuțiilor și este sceptică legat de un posibil compromis cu privire la proiectul bugetului pentru 2025. Guvernul încearcă facă economii de 60 de miliarde de euro prin creșterea impozitelor și reducerea cheltuielilor, pentru a aduce deficitul la 5% din producția economică anul viitor, de la peste 6% în acest an, conform Reuters.
Partidul Adunarea Națională a declarat că va sprijini eforturile de înlăturare a guvernului în cazul în care cererile sale nu sunt îndeplinite. Le Pen a declarat săptămâna trecută că partidul său se opune creșterii poverii fiscale asupra gospodăriilor, antreprenorilor sau pensionarilor și că, până în prezent, aceste cereri nu au fost reflectate în proiectul de buget.
VILNIUS
Un avion de marfă DHL s-a prăbușit peste o casă în timp ce se pregătea de aterizare pe aeroportul Vilnius din Lituania, omorând o persoană și rănind alte trei aflate în avion, au declarat oficialii. Zborul era operat de Swiftair în numele DHL și decolase din Leipzig, Germania, a declarat un purtător de cuvânt al centrului național de gestionare a crizelor.
Purtătorul de cuvânt a declarat că nu există date care să susțină ideea că o explozie ar fi precedat prăbușirea, potrivit The Guardian.
VARȘOVIA
Guvernul polonez al lui Donald Tusk se pregătește pentru alegerile prezidențiale cruciale de anul viitor, după un prim an de mandat marcat de ciocniri cu actualul președinte, Andrzej Duda, precum și de scindări în cadrul coaliției de guvernare. Tusk a preluat funcția de prim-ministru în decembrie anul trecut, punând capăt celor opt ani de guvernare a partidului populist Lege și Justiție (PiS). Schimbarea de guvern a provocat entuziasmul polonezilor progresiști și ușurarea Bruxelles-ului, unde PiS a pus Polonia în conflict cu organismele europene.
Cu toate acestea, Duda, afiliat PiS, mai avea încă mai mult de un an de mandat și a putut să se opună prin veto legislației propuse de guvern. Acest lucru transformă votul din mai anul viitor, în esență, într-un referendum pentru a stabili dacă polonezii doresc ca guvernul Tusk să poată guverna liber sau nu, scrie The Guardian.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News