Ciolacu promite că inflația va scădea la 8% până la sfârșitul anului

Sursa foto: freepik.com

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, dupoă ce INS a anunţat că rata inflaţiei în iulie a scăzut la 9,4%, că „măsurile de luptă contra inflaţiei au avut succes”. Premierul anunţă că măsurile vor continua, astfel încât inflaţia să ajungă la 8% în luna decembrie.

„INS confirmă oficial că inflaţia a coborât la o singură cifră, 9,4%! După ce pandemia, liberalizarea ticăloasă a preţurilor la energie şi gaze, criza energetică şi războiul au împins inflaţia până la 16,8% în noiembrie anul trecut, iată că măsurile noastre de luptă contra inflaţiei au avut succes”, a transmis, vineri, premierul Marcel Ciolacu.

„Ne-am angajat în Programul de Guvernare că vom coopera cu BNR în lupta cu creşterea preţurilor, cu inflaţia şi că vom reface puterea de cumpărare a românilor şi competitivitatea companiilor strategice din economie şi a IMM-urilor care produc aici, în România”, a adpugat premierul.

Potrivit acestuia, schema de plafonare / reglementare la energie şi gaze, măsura de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază, precum şi pachetele consistente de stimulare economică şi investiţii publice sunt doar câteva măsuri gândite şi implementate în lupta cu preţurile si reducerea importurilor.

„Vom continua până la îndeplinirea angajamentului asumat în Programul de Guvernare – reducerea inflaţiei la nivelul de 8% până în decembrie 2023. Obiectivul final al politicilor economice promovate de noi este creşterea nivelului de trai al populaţiei, prin management macroeconomic sustenabil, lupta cu preţurile şi producţie, investiţii şi creare de locuri de muncă plătite decent aici, în România”, a mai transmis premierul.

Încă de joi seară, Ciolacu anunţa că inflaţia a ajuns la o singură cifră.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: