„Cei doi candidați calificati în turul doi au luat împreună, în turul 1, doar 41% din voturi! 59% au vrut altceva. Ceea ce înseamnă că ambii reprezintă de fapt niște minorități politice.
Din acest motiv, turul 2 începe de la zero, chiar dacă circulă deja unele simulări de vot. Am făcut și noi, însă nu sunt relevante acum și din acest motiv nu le vom publica.
În turul 2, pe fondul dinamicii fără precedent a opiniei publice, se va produce o polarizare completă a societății în care cel mai mult va conta mobilizarea la vot și prezența care poate fi una record, posibil în zona procentului de 64% înregistrat în 2014 (finala Klaus Iohannis, Victor Ponta)”, explică Remus Ștefureac pe pagina sa de Facebook.
„Această campanie va fi câștigată de „partida euroatlantică” doar dacă va fi o campanie a societății, a majorității moderate, rezonabile a românilor, fără isteriile unei minorități politice.
Va fi o campanie în care candidata nu va trebui să fie în vitrină, ci pe fundal, pentru că miza menținerii cursului euroatlanic al țării este mult deasupra figurii unui candidat sau altul, este un punct de inflexiune în istoria noastră.
Culmea, deși este cel mai personalizat tip de scrutin electoral, la alegerile prezidențiale din 8 decembrie va câștiga ”partida euroatlantica” dacă vom vota în primul rând pentru o idee, pentru o temă, pentru un curs istoric occidental al acestei țări și nu pentru un candidat.Va fi ca un vot la REFERENDUM ISTORIC: DA pentru România puternică, euroatlantică sau NU pentru o astfel de Românie, cu toate consecintele: o ușă larg deschisă sărăciei, o predare în mâinile artizanilor războiului, o aruncare a României într-o periferie irelevantă”, a conchis Ștefureac.
Autor
-
Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News