Macron anunţă că Franţa şi Arabia Saudită urmează să coprezideze în iunie 2025 o Conferinţă de înfiinţara a Palestinei

Sursa foto: X

Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă marţi că va coprezida împreună cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto a Arabiei Saudite, o Conferinţă în vederea înfiinţării unui stat la care aspiră palestinienii, Palestina, în iunie 2025, relatează AFP.

”Am decis să coprezidăm în iunie (…) o Conferinţă pentru cele două state (unul israelian, celălalt palestinian) cu ideea ca în viitoarele luni, împreună, să ne multiplicăm şi să ne unim iniţiativele diplomatice cu scopul de a aduce toată lumea pe această cale”, declară Emmanuel Macron unor jurnalişti în a doua zi a unei vizite de stat în Arabia Saudită.

Întrebat despre o recunoaştere a unui stat palestinian de către Franţa, Emmanuel Macron a reiterat că există ”voinţa de a o face”, însă ”la momentul util, (adică) atunci când declanşează recunoaşteri reciproce”.

”Dorim să antrenăm mai mulţi alţi parteneri şi aliaţi, europeni şi neeuropeni, care sunt pregătiţi să meargă în această direcţie, dar care aştepată Franţa”, a adăugat el.

Este totodată vorba despre ”declanşarea prin acest lucru a unei recunoaşteri în favoarea Israelului, care va permite să se dea răspunsuri în domeniul securităţii Israelului şi să se convingă că soluţia cu două state este o soluţie pertinentă pentru Israelul însuşi”, a subliniat el.

Arabia Saudită, în care se află cele mai sfinte locuri ale islamului, era angajată în negocieri cu Statele Unite în vederea unei normalizări a relaţiilor sale cu Israelul şi acordarea unor garanţii americane de securitate.

Însă, la jumătatea lui septembrie, prinţul moştenitor a exclus o recunoaştere a Israelului înaintea ”înfiinţării unui stat palestinian”, alături de cel Israelian.

Parisul şi Riadul vor o ”soluţie cu două state”, respinsă de către premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: