„Români, chiar ni s-a urât cu binele?” Manifestul lui Alexandru Chipiciu, înaintea finalei Lasconi-Georgescu

Sursa foto: Alexandru Chipciu

Alexandru Chipciu, fotbalist cu 13 trofee și aproape 50 de selecții la echipa națională, este prima voce importantă din fotbalul românesc care își exprimă deschis îngrijorările legate de posibila câștigare a alegerilor prezidențiale de către Călin Georgescu. Într-un interviu pentru Golazo.ro, el a mărturisit că a șters aplicația TikTok de pe telefoanele fiicelor sale și a povestit cum un membru al familiei sale „a fost manipulat să-l voteze pe Georgescu în turul 1”.

„Nici nu-mi arde de fotbal, sincer! E pentru prima dată în viața mea când am pus toate discuțiile astea despre politică pe primul plan, chiar și peste fotbal, peste familie. Parcă nici nu-mi mai arde de altceva. Pentru că, și o spun fără nici o exagerare, după multă, foarte multă vreme, simt frică”, a spus Alexandru Chipciu.

Fotbalsitul a spus că simte „teamă și anxietate”, provocate de posibilitatea ca „un propagandist rus să fie președintele României”.

„Cum poți spera că ar putea să fie bine, pentru noi, pentru copiii noștri? Normal că îți faci griji. Mai văd și aberațiile pe care le susține ori de câte ori apare în spațiul public. Și nu o spun eu, au zis oameni mai deștepti decât mine. L-am văzut pe domnul Șucu cât de bine a explicat. Și e un om care a realizat, care a construit ceva. A zis că România e pe un trend bun, că a crescut PIB-ul. Am auzit profesori de economie care au susținut același lucru. Și vine unul, ne spune că va face benzina 1 leu și lumea îl votează?! Apoi, cum să nu fiu înspăimântat când există riscul să ieșim din NATO, din UE?”, a explicat Chipciu.

Pe Călin Georgescu, fotbalistul l-a catalogat drept „un extremist cu probleme psihice”. „Iar dacă un astfel de om ajunge președintele țării, cum să mai iau în calcul să trăiesc în România?”.

„Oamenii nu realizează că le va fi și mai rău cu un asemenea om în fruntea țării! Eu n-am Tik Tok, dar realizez că toată această manipulare s-a realizat acolo unde oamenii nu sunt suficient de bine informați, pentru că mie acest personaj mi s-a părut de la început un impostor. Problema e că o anumită pătură socială a crezut în toate acele aberații, frumos construite. Ce spune el este  exact ca la horoscop, 60-70% din ce scrie acolo se potrivește la toate zodiile ca să fie de bine”, a mai spus Alexandru Chipciu.

Întrebat care i s-a părut cea mai mare exagerare spusă în ultima perioadă, el a răspuns: „Păi, zilele trecute am pus-o pe nevastă-mea să poarte fustă și în casă, că altfel nu are energie pozitivă (n.r. – aluzie la o afirmație a soției lui Călin Georgescu). Cum naiba am ajuns aici, să ni se jignească în acest mod inteligența?!?”.

Chipciu și-a adus aminte de faptul că, în urmă cu 3-4 ani, i-a apărut și lui la recomandările de pe YouTube un clip cu Călin Georgescu.

„Știi care a fost prima reacție, așa, pe viteză, după ce l-am ascultat? „Ia, uite, ce bine le zice ăsta!”. De-asta, pe undeva, nu-i condamn pe oamenii care au căzut în această capcană. Dar acum sper că au realizat. Dacă îl mai votezi și în turul 2 și câștigă, atunci, sincer, e clar că avem o problemă foarte mare și noi, ca țară, ca popor. Înseamnă că fascismul, comunismul sunt chestiuni care au fost mereu în stare latentă, n-am scăpat niciodată de ele și acum doar se reactivează”, a spus el.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: