Potrivit Constituției, Parlamentul nou ales se întrunește la convocarea președintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri. Astfel, în condițiile în care scrutinul a avut loc pe 1 decembrie, noii parlamentari își vor prelua mandatele în perioada imediat următoare, pentru ca legislativul să se poată constitui până pe 21 decembrie.
În paralel, partidele negociază posibile alianțe politice pentru a defini viitorul fuvern. Este de așteptat ca premierul să fie desemnat de președintele Klaus Iohannis, care, conform legii fundamentale, rămâne în mandat până va fi ales noul șef al statului, cel mai probabil în primăvara anului viitor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News